La 3 luni de la învestire, Dodon se laudă că a recuperat încrederea oamenilor în Preşedinţie, pierdută după 2009

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La 3 luni de la depunerea jurământului în calitate de Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon se laudă că a recuperat încrederea cetățenilor în instituția prezidențială, pierdută după 2009.

„Astăzi se împlinesc 3 luni de la depunerea jurământului în calitate de Președinte al Republicii Moldova. În această scurtă perioadă am reușit mai multe lucruri, însă principalul – cetățenii Republicii Moldova au recăpătat încrederea în instituția prezidențială, pierdută după 2009”, a scris Dodon pe o rețea de socializare.

Acesta se laudă că a propus Parlamentului, societății noastre, numeroase inițiative legislative care, după părerea sa, urmau să fie adoptate în regim de urgență.

„Inițiative așteptate de marea majoritate a populației, inclusiv anularea legii miliardului și modificarea Constituției pentru a declanșa alegeri anticipate. Aceste inițiative au fost blocate sau ignorate de majoritatea parlamentară, controlată de Partidul Democrat”, spune șeful statului.

În aceste condiții, Dodon spune că există practic o singură soluție – să se adreseze direct după suport poporului Republicii Moldova, adică, să inițieze un referendum local, după cum a anunțat anterior.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...