Kremlinul, despre posibilitatea unei misiuni de menținere a păcii în Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia a estimat vineri că este prea devreme să se discute despre desfășurarea unei misiuni de pace în estul Ucrainei, aflat în război, înainte ca acordul de pace semnat în februarie să fie pus complet în aplicare, relatează vineri AFP.

„Înainte ca textul acordului de la Minsk și dispozițiile sale concrete să fie puse în aplicare, credem că ar fi o eroare să se ridice alte chestiuni, inclusiv cea referitoare la unități de menținere a păcii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, agenților ruse de presă.

Joi, președinția ucraineană afirma într-un comunicat că președintele rus a acceptat pentru prima dată posibilitatea privind desfășurarea unei misiuni de menținere a păcii în estul rebel prorus al Ucrainei, după ce Petro Poroșenko și Vladimir Putin au vorbit la telefon cu liderii francez și german.

Nici Moscova și nici Parisul n-au făcut însă nici o mențiune referitoare la o posibilă forță de menținere a păcii în comunicatele lor difuzate după conversații.

Întrebat vineri dacă Putin și-a dat acordul pentru o forță de menținere a păcii în estul Ucrainei, Peskov a răspuns: „Nu, nu este adevărat”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...