Kerry: În prezent ne confruntăm cu o situație mai dificilă decât în Războiul Rece

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful diplomației americane, John Kerry, a apreciat marți că relațiile internaționale erau mai simplu de gestionat în perioada Războiului Rece decât în prezent.

”În timpul Războiului Rece, poate că nu era așa evident pentru marii conducători ai epocii, dar era mai ușor decât astăzi, să spunem că era mai simplu”, a susținut el, într-un discurs rostit la Washington. ”Lucrurile erau mai puțin variate, mai puțin complicate, mai contrastante, mai clare: comunism sau democrație;Vest sau Est; Cortina de Fier, acea mare linie de demarcație”, a continuat secretarul de stat.

Amintind despre Orientul Mijlociu și despre divizările religioase interne din lumea musulmană dintre șiiți și suniți, John Kerry a apreciat că ”suntem cu adevărat nevoiți să navigăm printr-o lume mai complicată”.

”În mod evident, ne confruntăm cu probleme complicate în Ucraina. Evident, ne luptăm în Siria și în Orientul Mijlociu. Dar suntem capabili să menținem calmul în extrem de multe locuri din lume”, a nuanțat el. După care a enumerat succese diplomatice recente, precum acordurile privind suprimarea armelor chimice siriene și dosarul nuclear iranian.

În anii 1940-1960, ”puteam lua decizii foarte proaste și câștiga oricum, pentru că eram practic singura putere economică și militară. Nu mai este cazul acum”, a conchis el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...