Jurnalistă rusă, venită la Chişinău pentru un interviu cu Igor Dodon, expulzată din ţară fără a i se explica niciun motiv

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O jurnalistă rusă a fost expulzată din ţară în momentul în care a aterizat la Chişinău cu un zbor din Bucureşti. Jurnalista Daria Aslamova venea la Chişinău pentru un interviu cu preşedintele Igor Dodon, având şi acordul în scris al acestuia. În aeroport însă aceasta era aşteptată de câteva persoane înarmate care, potrivit publicaţiei „Komsomoliskaya Pravda”, aveau o poză cu jurnalista, după care au târât-o şi urcat-o forţat într-un avion tot spre Bucureşti.

Jurnalista a fost informată că are interdicţie de intrare în ţară, fără a-i fi comunicate şi motivele. Persoanele care au stopat-o nu s-au prezentat şi nici nu s-au legitimat, aceştia fiind numiţi de către publicaţie drept „bandiţi în epoleţi”.

Ajunsă la Bucureşti, jurnalista ar fi fost sunată pentru a fi informată că intrarea în Moldova îi este blocată. „Dacă veţi putea trece graniţa, preşedintele vă va oferi un interviu, dar mai mult nu vă putem ajuta cu nimic, la hotar au fost transmise informaţiile Dvs.”, i s-ar fi spus jurnalistei.

„Atunci când patru bărbaţi mă duceau de mâini şi de picioare prin aeroportul din Chişinău, îmi părea că văd un vis fantastic. Al cincilea mergea din urmă şi ducea geanta mea. Tot el era responsabil de pantofii mei care, permanent, cădeau din picioare. Atunci când întreaga procesiune s-a oprit, acest „prinţ” mi-a încălţat pantoful ca unei Cenuşărese”, a comentat ulterior Daria Aslamova cu referire la cele întâmplate.

Aceasta a mai spus că persoanele înarmate i-ar fi spus că nu are motive pentru intrarea în Moldova. „Încă ce fel de motive. M-a invitat însăşi preşedintele ţării voastre, pe care trebuie să-l intervievez mâine”, le-a spus aceasta. „Nu e deloc un motiv de intrare. Mai ştii cine v-a invitat”, ar fi replicat cineva dintre cei înarmaţi.

Preşedintele Dodon a declarat că nu ştie care a fost motivul interdicţiei pentru Aslamova şi a promis să afle cauzele, iar persoane „din anturajul preşedintelui” ar fi spus neoficial că Aslamova este în „lista persoanelor nedorite”.

Potrivit Ria Novosti, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră a Moldovei au spus că „nu este vorba de interdicţie”. „Acestei persoane i-a fost refuzată intrarea în Moldova pentru că nu era indicat scopul vizitei”, se spune în anunţ.

În legătură cu acest caz, Asociaţia jurnaliştilor de expresie rusă din Moldova şi-a exprimat indignarea, adresându-se premierului Pavel Filip şi preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, în care menţionează că deşi asemenea incidente au devenit o „tradiţie infastă” în ţara noastră, cazul de aseară le-a depăşit pe toate celelalte după „sălbăticia” sa.

„Un asemenea comportament faţă de jurnaliştii care îşi fac datoria profesională este posibil doar în ţările cu o dictatură severă, care nu respectă opinia comunităţii internaţionale, dar nicidecum nu într-o ţară care se declară adeptă a democraţiei şi valorilor europene”, se arată în declaraţie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...