Ediția a XXV-a a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfășurat la Barcelona, în perioada 25 iulie-9 august 1992. Pentru organizarea Jocurilor, catalanii au avut contracandidate de seamă, Amsterdam (Olanda), Belgrad (Iugoslavia), Birmingham (Marea Britanie), Brisbane (Australia) și Paris (Franța).
La JO de la Barcelona au participat 9.356 de sportivi, dintre care 2.704 femei și 6.652 de bărbați, din 169 de țări, la 257 de probe din 25 de sporturi. Au lucrat 34.548 de voluntari, evenimentul fiind acoperit de 13.082 de reprezentanți ai presei, 5.131 făcând parte din presa scrisă, iar 7.951 din radio și televiziune.
În clasamentul pe medalii, pe primul loc s-a aflat echipa unificată a fostelor republici sovietice (fosta URSS), cu 45 de medalii de aur, 38 de argint și 29 de bronz, urmată de SUA, cu 37 de medalii de aur, 34 de argint și 37 de bronz și de Germania, pe locul al treilea, cu 33 de medalii de aur, 21 de argint și 28 de bronz.
În primii ani după Jocurile de la Seul (1988), lumea a suferit câteva schimbări politice majore: apartheidul a fost abolit în Africa de Sud, astfel că această țară a putut participa la JO de la Barcelona, pentru prima oară după 1960. Căderea „Zidului Berlinului” și unificarea celor două Germanii a fost o altă mișcare politică semnificativă, precum și cea a unirii celor două state yemenite. Fostul „Bloc Comunist” s-a spart și el, iar URSS s-a despărțit în 15 republici separate. La Olimpiada de la Barcelona a fost consemnată participarea Estoniei și Letoniei pentru prima oară după 1936 și a Lituaniei după 1928. Celelalte foste republici sovietice au participat ca o „echipă unificată”, chiar dacă învingătorii au fost onorați sub steagurile republicilor lor.
Pentru prima oară după 1972, Jocurile Olimpice nu au fost atinse de boicot. Totuși, a existat o controversă, creată de războiul din Iugoslavia, țară care era supusă din acest motiv sancțiunilor ONU. Iugoslaviei i-a fost retras dreptul de a alinia echipe la JO, dar sportivii iugoslavi au putut concura sub titulatura de „participanți olimpici independenți”. Croația, Slovenia și Bosnia-Herțegovina au concurat în premieră ca state independente.
Baseball-ul a făcut parte din programul olimpic după ce la șase ediții ale JO fusese sport demonstrativ. Alte noi sporturi au fost badmintonul și judo feminin. Un punct de atracție al JO din 1992 a constituit-o echipa masculină de baschet a Statelor Unite, care includea vedete ca Magic Johnson, Michael Jordan sau Larry Bird. „Dream Team” a reușit să câștige turneul masculin marcând o medie de 117 puncte pe meci și fără a cere vreun time-out.
Atletul spaniol Fermin Cacho Ruiz a cucerit titlul olimpic la 1.500 m, iar etiopianca Derartu Tulu, la 10.000 m, a devenit prima femeie africană de culoare care câștigă o medalie olimpică. În ultimul tur de pistă ea a așteptat-o pe adversara sa sud-africană (albă) Elana Meyer, cele două trecând linia de sosire de mână, gest ce simboliza o nouă speranță pentru Africa.
Andreas Keller a câștigat aurul la hochei pe iarbă cu echipa Germaniei, el fiind reprezentantul celei de-a treia generații în familia sa care câștigă o medalie în această probă. Bunicul său, Erwin, câștigase argintul în 1936, iar tatăl său, Carsten, aurul în 1972.
Una dintre cele mai strânse finale din istorie la canotaj a fost cea de 8+1 masculin, echipajul canadian devansând România cu mai puțin de 30 de centimetri. O luptă strânsă a fost și în proba feminină de 100 m sprint, atleta jamaicană Merlene Ottey a ocupat locul 5, chiar dacă a sosit la numai 6 sutimi de secundă în urma învingătoarei, americanca Gail Devers. Cârmaciul echipei de 8+1 a Spaniei, Carlos Front, în vârstă de numai 11 ani, a devenit cel mai tânăr competitor la JO din 1900 încoace.