Ion Chicu: „Locuri în spitale mai avem pe 5 zile”

by D M
Distribuiti mai departe...

Deși au permis organizarea Paștelui Blajinilor, autoritățile au intrat în panică la gândul că cimitirele o să se umple cu oameni, care cel mai probabil nu vor respecta regulile epidemiologilor, așa că au început să facă avertizări și recomandări. 

După șeful ANSP, care i-a îndemnat pe oameni să stea acasă în weekend, pentru a nu se contamina, mai ales că  sistemul de sănătate deja se sufocă, și premierul Chicu a venit cu o solicitare similară, subliniind că în spitale au rămas locuri numărate.

„Să închidem oamenii în case iar – nu mai e posibil. Să oprim din nou toată economia – nu mai e posibil. Să amendăm pe toți simultan – nu e posibil. Să-l ascultăm pe acest Om (n.r. Nicolae Furtună, directorul ANSP) – e posibil, trebuie! Locuri în spitale mai avem pe 5 zile. Stați acasă – nu la cimitir”, a avertizat Chicu.

Amintim că Paștele Blajinilor a fost transferat de pe 27 aprilie pe 8 iunie, din cauza situației epidemiologice provocate de pandemia COVID-19.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...