Iohannis: Politicienii moldoveni trebuie obligați să lupte cu corupția

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Politicienii moldoveni trebuie obligați să lupte cu corupția, iar aceste presiuni trebuie să vină ca urmare a voinței populare, a declarat marți, președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă.

În opinia liderului de la Cotroceni, corupția este cea mai gravă problemă cu care se poate confrunta un stat, iar fără o luptă reală împotriva acestui flagel, nu există șanse de dezvoltare, prosperitate și bunăstare.

Pentru a lupta cu corupția este însă nevoie de „două lucruri: voința populară și voința politică”, este de părere președintele român.

„Poate să sune foarte superficial treaba cu ‘voința populară’, dar să știți că dacă electoratul își dorește o reformare, o îmbunătățire a clasei politice” atunci acest lucru se poate întâmpla, a declarat Iohannis, care a venit în acest sens cu exemple chiar din România.

„Am avut foarte multe situații în care electoratul s-a exprimat foarte clar, de exemplu în noiembrie anul trecut, când am avut noi alegeri. O să vedeți că dintr-o dată politicienii înțeleg că trebuie să schimbe abordările”, a subliniat președintele României, aflat în vizită la Chișinău.

Totuși, în opinia sa, voința populară poate fi anulată dacă nu există și voință politică, iar în acest sens, cetățenii Republicii Moldova trebuie să-i oblige pe politicieni să asculte doleanțele poporului.

„Aceste lucruri trebuie totuși puse în practică de politicieni. Va fi un drum greu, dar sunt convins că este singurul drum care merită parcurs pentru a schimba profund starea, pentru a crea condiții foarte bune pentru toată lumea, pentru a elimina corupția, care până la urmă, indiferent cum este văzută și definită, atentează la bunăstarea oamenilor simpli”, a menționat Klaus Iohannis.

„Am demonstrat în România că acest lucru se poate face. Am avut sprijin foarte consistent de la partenerii europeni. Vă recomand să-i obligați pe politicienii dumneavoastră să facă aceleași lucruri”, a accentuat președintele României.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...