Inflație anuală de 11,8% în iulie 2015

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În luna iulie, rata anuală a inflaţiei de bază a constituit 11,8 la sută, în creștere cu 0,7 puncte procentuale față de nivelul lunii iunie.

„Dinamica anuală a inflației de bază și a preţurilor la produsele alimentare au exercitat cel mai mare impact asupra ratei anuale a inflaţiei, însă contribuția inflației de bază s-a majorat până la 4,0 puncte procentuale, iar cea a prețurilor la produsele alimentare s-a diminuat până la 3,0 puncte procentuale”, spun reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei.

Aceștia spun că de vină pentru majorarea inflației ar fi deprecierea monedei naţionale și măsurile de politică fiscală luate în ultima perioadă.

Potrivit BNM, prețurile la produsele alimentare în luna iulie s-au diminuat cu 2,5 la sută față de nivelul lunii iunie, ca urmare a scăderii prețurilor la legumele proaspete cu 25,2 la sută, la cartofi cu 18,7 la sută, la fructele proaspete cu 4,4 la sută și la zahăr cu 2,3 la sută.

În schimb, au crescut prețurile la ouă cu 14,5 la sută, la peşte şi conserve din peşte și produse de morărit și panificație cu câte 0,3 la sută.

Banca Națională a Moldovei (BNM) și-a revizuit în creștere prognoza asupra inflației pentru anii 2015 și 2016. Astfel, inflația se va plasa la nivelul de 9,3%, în creștere cu 1,2 puncte procentuale față de prognoza fixată în luna mai, iar în 2016 va atinge 11,6%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...