Inevitabilul s-a produs: Avionul doborât în Turcia poate deschide un nou front Rusia vs NATO

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Războiul din Siria ia turnură unui conflict regional sau chiar internațional, după ce, în dimineața zilei de 24 noiembrie, aviația militară a Turciei a interceptat și doborât un avion rusesc de vânătoare Su-24, acuzat că ar fi violat spațiul aerian al țării.

Decizia Ankarei inflamează și mai mult situația dintr-una din cele mai volatile regiuni de pe glob, Turcia și Rusia situându-se în tabere diferite în ceea ce privește susținerea părților implicate în războiul civil sirian, relatează postul CNN.

Incident neclar

Oficiali din cadrul administrației prezidențiale din Turcia au declarat pentru agenția de presă Anadolu că un avion rusesc Sukhoi 24 a fost doborât în regiunea Bayirbucak, de la granița cu Siria, după ce a violat spațiul aerian turcesc.

Reprezentanții Ankarei susțin că piloții avionului doborât au fost avertizați de mai multe ori asupra depășirii limitei, iar în cele din urmă două avioane F16 au fost trimise pentru a intercepta aeronava.

Moscova prezintă însă un cu totul alt scenariu. Conform agenției Sputnik, primele indicii arată că avionul a fost doborât de o rachetă lansată de la sol.

Oficialii de la Moscova neagă și faptul că avionul de vânătoare ar fi intrat în spațiul aerian al Turciei. Cei doi piloți ai avionului rusesc au apucat să se catapulteze, dar soarta lor este necunoscută în prezent.

„Avionul Su-24 era în spațiul aerian al Siriei la o altitudine de 6.000 de metri”, a declarat ministrul Apărării din Rusia.

Reporterii agenției turce Anadolu susțin că momentul prăbușirii avionului și cel al catapultarii piloților a fost surprins de camerele de filmat ale unei televiziuni locale.

Punct critic

Pe de altă parte, un astfel de incident părea inevitabil, în condițiile în care avioane militare rusești au încălcat spațiul aerian al Turciei încă din prima săptămână de la declanșarea bombardamentelor în Siria.

„Este ultimul lucru de care aveam nevoie în acest moment, în special după atacurile teroriste declanșate în Paris, când s-a sperat că Rusia va intra într-o alianță împotrivă terorismului alături de SUA și Franța.

Asta va complica lucrurile. Un astfel de incident adaugă tensiuni inutile într-un moment critic. Situația părea inevitabilă, Turcia acuzând de mai multe ori aviația militară a Rusiei de încălcarea spațiului aerian”, explică Sajjan Gohel, director de securitate internațională al Fundației Asia-Pacific.

Chiar dacă Ankara și Moscova sunt legate de relații economice bune, diferențele politice dintre cele două capitale s-au făcut simțite în trecut, dar și în ultimele luni, mai ales după ce Vladimir Putin a ales să intervină militar în Siria pentru a susține forțele regimului Assad.

Turcia, pe de altă parte, a susținut grupările rebele care luptă pentru înlăturarea lui Bashar al Assad de la putere.

în prezent, conflictul din Siria a atras într-o tabără sau în altă actori de calibre diferite de pe scena internațională. Statele Unite, Rusia, Franța, Turcia, Israel, Iran și țările arabe din Golful Persic sunt implicate în tabere diferite în conflictul care macină Siria de 4 ani și jumătate.

După atentatele teroriste din 13 noiembrie de la Paris s-a luat în calcul consolidarea unei coaliții internaționale, care să includă și Rusia, pentru a elimina amenințarea reprezentată de gruparea jihadista ISIS.

După doborârea avionului rusesc de către Turcia, un astfel de scenariu pare improbabil.

Front Rusia-NATO?

La Moscova, președintele Putin a chemat factorii de decizie din ministerul Apărării într-o ședința de urgență, iar surse din intreriorul Kremlinului au declarat pentru cotidianul Daily Express că se așteaptă ordinul de deplasare a flotei Mării Negre în Mediterană prin strâmtoarea Dardanele.

Mai mult, ziariștii britanici au anunțat și că un elicopter rusesc care efectua un zbor de recunoaștere în căutarea epavei avionului și a piloților a fost doborât.

Până acum, informațiile publicate pe site-ul tabloidului britanic nu au fost confirmate din surse oficiale.

Inclusiv liderii NATO au fost convocați într-o reuniune de urgență în această seară pentru a analiza efectele acestei măsuri luate de Ankara.

Turcia a mai doborât în trecut avioane militare acuzate de încălcarea spațiului aerian. în martie 2014, aviația turcă doborât un avion sirian al forțelor de la Damasc, sub aceeași acuzație.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...