Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru Ilan Șor. Primarul de Orhei nu va putea merge la biserică de Paște

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mandatul de arest la domiciliu pe numele primarului de Orhei, Ilan Șor, a fost prelungit pentru încă 30 de zile. Astfel, chiar dacă până la expirarea mandatului actual mai este o săptămână, judecătorul Andrei Neculce din cadrul Judecătoriei Buiucani a dispus astăzi prelungirea acestuia pentru încă 30 de zile până la data de 18 mai curent. Apărătorii inculpatului s-au arătat nemulțumiți de decizia luată menționând că o vor contesta în instanța superioară.

Ilan Șor nu a avut ce comenta ca urmare a luării deciziei. Acesta a ținut doar să felicite jurnaliștii prezenți pe holul instanței cu ocazia sărbătorii de Paște. „Felicitări vouă cu ocazia sfintelor sărbători de Paște care vin”, a spus acesta părăsind clădirea.

Procurorul Andrei Băieșu a menționat că consideră și în continuare necesar ca în privința inculpatului să fie aplicată măsura preventivă, iar „atât timp cât Curtea de Apel a decis arestul la domiciliu și alte circumstanțe noi nu sunt, eu pledez pentru prelungirea acestuia”.

În contextul în care în iunie urmează să se împlinească un an de la plasarea în arest preventiv a lui Ilan Șor, iar potrivit unei decizii a Curții Constituționale o persoană nu poate fi deținută în arest mai mult de un an de zile, procurorul a menționat că speră ca până atunci va reuși să se ajungă la o sentința. „Finisăm aproape cu probele acuzării”, a spus acesta cu privire la etapa actuală a mersului anchetei.

De altă parte, avocații primarului de Orhei s-au arătat nemulțumiți de prelungirea arestului la domiciliu, menționând că o vor ataca. „Cu privire la ședința de astăzi, noi nu înțelegem cele întâmplate. Niciun fel de argumentare nouă nu a fost. Care sunt motivele de a-l ține pe Ilan Șor la domiciliu noi nu înțelegem. El nu poate influența asupra anchetei care deja s-a încheiat, nu poate influența martorii care au depus deja mărturii, nu poate influența asupra distrugerii unor documente, pe care procurorul își bazează solicitarea. Astfel, dacă e să ne lămurim în detaliu, nu există niciun temei juridic. Vom face recurs și vom insista ca aceasta să fie eliberat”, a menționat avocatul Denis Ulanov.

Întrebați dacă există vreo posibilitate juridică ca Ilan Șor să fie eliberat ca să poată merge la biserică de Paște sau la cimitir de Paștele Blajinilor, avocații au menționat că teoretic ar fi, dar o asemenea solicitare nu există o asemenea solicitare.

Următoarea ședință de bază în dosar urmează să aibă loc la 27 aprilie cu începere de la ora 15:30.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...