Igor Dodon pleacă, din nou, în Rusia; A câta vizită e în 10 luni de mandat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Igor Dodon pleacă, din nou, în Federația Rusă. Conform unui anunţ făcut de acesta, călătoria este planificată pentru 11 octombrie curent, la Soci, aceasta fiind a cincea vizită în Rusia, în nici un an de la preluarea mandatului.

Şeful statului a avut o întrevedere cu E.S. Farit Muhametșin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, cu care ar fi discutat mai multe subiecte cu privire la politica internă şi externă a Republicii Moldova.

„Am accentuat asupra necesității dezvoltării și aprofundării relațiilor de colaborare dintre statele noastre în interesul ambelor popoare”, anunţă Dodon.

În context, Dodon a anunţat că va participa la summit-ul Șefilor de State CSI care va avea loc pe 11 octombrie curent, la Soci, organizat de Președinția Rusiei.

Întâlnirea dintre Dodon şi Muhametșin a fost la o zi după ce oficialul rus a fost în vizită la viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, care a insistat pe „retragerea completă a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Andrei Galbur a subliniat faptul că această iniţiativă nu vizează retragerea militarilor ruşi care fac parte din forţa trilaterală de menţinere a păcii ce operează în zona de securitate din regiunea transnistreană.

Amintim că, în niciun an de mandat, Dodon a fost la Moscova în prima vizită oficială, în perioada 16-18 ianuarie, apoi în perioada 16-19 martie. Ulterior, el a participat, la 9 mai, la Parada din Piața Roșie în cinstea Zilei Victoriei. Totodată, acesta a participat la un congres, sub egida lui Putin, organizat la Sankt Petersburg. Spre comparație, Dodon care a promis să fie președintele tuturor cetățenilor a fost o singură dată în capitala Uniunii Europene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...