Igor Boțan: Nu există nicio garanție că sistemul uninominal va permite să avem o guvernare stabilă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Nu există absolut nicio certitudine că trecerea la sistemul electoral uninominal va permite să avem o guvernare stabilă, care reprezintă în mod adecvat cetăţenii”. Aceasta susține analistul politic Igor Boțan, directorul Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT”, potrivit căruia în exercitarea mandatului, deputatul este în drept să voteze aşa cum găseşte de cuviinţă.

„Nu contează cum îi alegi pe deputaţi: dacă mandatul este liber, mandatul reprezentativ, ei au dreptul constituţional să se comporte aşa cum găsesc de cuviinţă. Şi acest principiu este fundamentat foarte-foarte serios. Pedeapsa pentru aceşti deputaţi poate veni doar în cadrul următoarelor alegeri, când oamenii, ştiind cum au procedat, sunt în drept să-i sancţioneze”, a declarat Igor Boțan în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, potrivit lui, alegătorul care acum susţine, chipurile, acest sistem uninominal s-ar putea să aibă surpriza chiar în seara zilei alegerilor, când va înţelege că va fi reprezentat din circumscripţia uninominală un segment de doar 30%, iar majoritatea absolută, de exemplu, de 70%, 60%, chiar de 80% va fi nereprezentată. „Și atunci întrebarea este: pe cine va reprezenta cel care va ajunge din circumscripţie, de exemplu, dacă să zicem Partidul Democrat va acumula 30% şi această majoritate va fi relativă, ceilalţi 70 doar vor fi împotrivă, ei rămân nereprezentaţi. Acest lucru nu se întâmplă în cadrul sistemului proporţional”, a mai spus directorul ADEPT.

Analistul a menționat că din 45 de ţări din Europa în 39 se aplică sistemul proporţional, iar sistemul uninominal se aplică doar în Marea Britanie care, „în primul rând, este o monarhie, dar acolo sistemul uninominal se foloseşte în mod istoric, tradiţional”; în Belarus care „este o ţară cu regim prezidenţial”; și în Franţa – „democraţie consacrată”. „Dar Franţa a trebuit să treacă la sistemul majoritar pentru a opri, aşa cum credeau ei, invazia comuniştilor. Şi, de aceea, sistemul majoritar din Franţa este foarte special”.

„Până la urmă, eu sunt de acord că cetăţenii şi suportul cetăţenilor trebuie să fie determinant în eventuala schimbare a sistemului electoral. Numai că cetăţenii trebuie informaţi. Şi nu manipulaţi cu minciuni şi cu distorsiuni care sunt evidente pentru toată lumea”, a conchis Igor Boțan.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...