Ieşirea Marii Britanii din UE pune în pericol afaceri de 670 de miliarde de euro din comerţul exterior

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ieşirea din Uniunea Europeană ar avea un impact colosal asupra comerţului exterior al Marii Britanii, conform unui studiu publicat la începutul acestei săptămâni de către Centrul de Cercetare Economică şi pentru Afaceri de la Londra.

Varianta Brexit ar pune în pericol afaceri în valoare de 466 miliarde de lire sterline (670 miliarde de euro) pe care Regatul Unit le întreţine cu ţările din UE şi de pe alte continente, dezvăluie studiul citat de Bloomberg.

Statutul de membru UE asigură Marii Britanii un acces facil la cele 27 de pieţe din interiorul Uniunii, dar îi dă şansa de a întreţine relaţii comerciale şi cu alte 68 de state cu care Uniunea are semnate acorduri în acest sens.

Raportul a fost realizat la cererea grupului „Marea Britanie, mai puternică în Europa”, urmând să fie folosit în cadrul campaniei care promovează ideea menţinerii statutului de membru UE al Regatului Unit.

Premierul David Cameron intenţionează să finalizeze joi, 18 februarie, negocierile cu partenerii europeni în vedere obţinerii unor condiţii mai avantajoase pentru britanici în cadrul UE, iar un referendum prin care se va decide rămânerea sau ieşirea din proiectul european va fi organizat în luna iunie a acestui an.

Campania politică privind păstrarea sau renunţarea statutului de membru UE de către Marea Britanie este în toi, cele mai recente sondaje de opinie arătând că scorul devine tot mai strâns.

Un sondaj comandat de postul ITV arată că 49% dintre supuşii reginei optează pentru rămânerea în Uniunea Europeană, în vreme ce 41% ar alege varianta Brexit.

Chucka Umunna, unul dintre parlamentarii laburişti care militează pentru rămânerea în cadrul UE, speră că avantajele comerciale reflectate de studiul Centrului de Cercetare Economică şi pentru Afaceri să fie edificatoare pentru mulţi oameni de afaceri din Marea Britanie.

„Ca oameni de afaceri de succes, întrebaţi-vă acest lucru: Aţi rupe legăturile cu cel mai important partener pentru a urmări alte piste? Nu, aţi păstra baza de clienţi în vreme ce aţi căuta să speculaţi noi oportunităţi.

Asta ne şi oferă Europa: accesul la cea mai mare piaţă libera de comerţ din lume alături de alte 50 de acorduri de comerţ internaţional care deschid pieţe din Coreea de Sud până în Mexic sau Canada”, a punctat Umunna în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri din Regatul Unit.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...