Iarnă: Vaticanul deschide ușile unei biserici pentru cazarea pe timp de noapte a persoanelor fără adăpost

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vaticanul a permis persoanelor fără adăpost să doarmă noaptea într-o biserică a sa dintr-un cartier central din Roma, pe fondul temperaturilor scăzute care persistă, informează Reuters și DPA.

Biserica San Callisto din secolul al 17-lea, care este utilizată pentru slujbe și cursuri de religie în timpul zilei, a fost echipată cu paturi, pături și aparate de încălzit electrice pe timp de noapte. Biserica poate găzdui aproximativ 30 de persoane, cărora li se servește și o masă caldă. Acestea trebuie să părăsească biserica la ora 08:00 dimineața, dar pe timpul nopții aceasta va fi deschisă atât cât va fi necesar, respectiv cât va persista frigul, conform Vaticanului.

Deschis ca adăpost din 7 ianuarie, lăcașul face parte dintr-un complex de birouri și reședințe ale Vaticanului care au statut diplomatic „extra-teritorial”, ceea ce înseamnă că este parte a statului suveran al Vaticanului chiar dacă se află la mai mult de un kilometru distanță, în cartierul Trastevere din Roma.

În condițiile în care Roma este afectată în această perioadă de vreme neobișnuit de rece, papa Francisc a cerut, de asemenea, ca mașinile și utilitarele Vaticanului să fie parcate în cartierul din jurul Pieței Sf. Petru pe timp de noapte, pentru a adăposti persoane defavorizate.

Departamentul de Protecție Civilă din Italia a anunțat temperaturi sub zero grade, zăpadă și vânt puternic în Italia începând de vineri seara, fenomene care vor continua și în weekend.

În ultimii doi ani, papa a cerut să fie instalate chiar lângă Vatican locuri speciale în care persoanele fără adăpost să se poată spăla, să se poată tunde și să poată primi informații cu privire la locul unde pot obține ajutor medical.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...