Atacurile urşilor sunt relativ frecvente în România, însă până acum câțiva ani nu ar fi fost subiect de știri. Dar, în ultimele luni, atitudinea față de urși s-a schimbat și apetitul pentru povestiri despre atacuri a crescut dramatic, scrie scrie The Guardian.
Mulțimi de oameni se adună pentru a auzi discursurile politicienilor despre răzbunare împotriva „urșilor cu probleme” și promisiunile politice pentru a face față atacurilor animalelor.
Potrivit The Guardian, unii oameni au început chiar să ia situația în mâinile lor, schimbând între ei rețete pentru otrăvuri de casă destinate să omoare un urs. Otrava ideală conține ceva dulce și picant, pentru a atrage atenția animalului, amestecat cu substanțe chimice suficient de puternice pentru a ucide un animal de 300 kg și acționează suficient de lent pentru a se asigura că acesta va muri la o distanță sigură.
Jurnaliştii The Guardian ar fi vorbit cu mai mulţi interlocutori şi aproape toți au văzut uciderea urșilor ca o necesitate. Guvernul, spun ei, i-a abandonat să se descurce singuri, iar urșii sunt o amenințare care nu poate fi ignorată.
Peste 6.000 de urși bruni se crede că trăiesc în România, răspândindu-se neuniform pe toată suprafaţa ţării.
De mai bine de 25 de ani de la căderea comunismului în 1989, gestionarea animalelor sălbatice a fost lăsată sutelor de asociații regionale de vânătoare. În fiecare an, asociațiile ar prezenta un număr total de urși în zona lor, precum și un număr pentru cei considerați a fi periculoși pentru oameni.
Din aceasta cifră, se va trage o cotă pentru fiecare asociație de vânătoare, care va licita apoi oportunitatea de a vâna „urșii cu probleme” către societățile private de vânătoare care vânează din întreaga lume.
Apoi, în octombrie anul trecut, guvernul român a luat o decizie surprinzătoare de a interzice vânătoarea ursilor și a altor carnivore mari. Ministrul mediului, Cristiana Pașca Palmer, un politician în mare măsură în contradicție cu împrejurimile sale politice, a susținut că, potrivit legii europene, „vânătoarea pe bani era deja ilegală, dar i s-a dat o lumină verde”. Acţiunea de protejare a cetăţenior de urși a fost, a afirmat ea, doar o acoperire a industriei de vânătoare, scrie The Guardian.
În cele 12 luni de la interzicere, o mișcare care a cerut uciderea răspândită a urșilor a crescut și a acumulat notorietate. Astfel, s-a vehiculat informaţia că, în cele 12 luni de la interdicția de vânătoare, numărul atacurilor asupra oamenilor, culturilor și efectivelor din regiune s-a dublat. S-a invocat o creștere uriașă a numărului de urşi, cauzată de statutul lor de specie protejată, cât și de „deteriorarea genetică și comportamentală” a urșilor, nepedepsită atunci când intră în zona sferei umane. Aceste informaţii, numerele și analizele științifice sunt respinse pe scară largă de oamenii de știință din România și din afară, însă în România rurală sunt luate drept certitudine.
Astfel, a apărut convingerea că singurul lucru care stă între urşi și haosul total este vânătorul. S-a încurajat convingerea că uciderea vigilentă a urșilor este singura modalitate prin care oamenii pot fi în siguranţă.
„De mii de ani, oamenii au trăit cu carnivore aici și nu a existat niciodată un război așa cum puteți vedea acum în unele părți ale României. Nu avem aici o adevărată sălbăticie – nu ca în Alaska sau în Canada – așa că trebuie să găsim o cale de a trăi cu urși, acceptați de oamenii din zilele noastre. Nu e ușor, dar, dacă nu vrem să pierdem toţi urșii din țara noastră, nu avem de ales”, scrie The Guardian, citând un cunoscut biolog român, Silviu Chiriac.