Germania vrea să impună eolienele și panourile fotovoltaice în întreaga lume

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul german intenţionează să profite de faptul că deţine preşedinţia G7 (grupul celor mai industrializate şapte state din lume) pentru a impulsiona utilizarea energiei regenerabile la nivel mondial, ca parte a politicii pentru combaterea schimbărilor climatice şi, în plus, ca o modalitate de a reduce dependenţa de resursele fosile de energie, relatează agenţia EFE.

Aceasta va fi una dintre temele reuniunii miniştrilor din G7 responsabili cu problemele energetice, ce va avea loc începând de luni, la Hamburg (nordul Germaniei).

Amfitrionul reuniunii este ministrul Economiei şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel, care în ultimul timp a insistat că o schimbare a politicii energetice, prin acordarea de prioritate energiei regenerabile, nu numai că va aduce beneficii ecologice, ci va avea şi avantaje economice.

Un exemplu în acest sens vine de la Germania unde, potrivit lui Sigmar Gabriel, impulsionarea energiei regenerabile a facilitat reindustrializarea multor zone din ţară prin dezvoltarea de noi tehnologii.

În Germania, în momentul în care s-a decis să se pună capăt energiei nucleare – ultimul reactor ar trebui să fie scos din funcţiune în 2022 – discuţiile s-au concentrat pe consecinţele economice ale acestei măsuri şi pe o posibilă desfiinţare a unor locuri de muncă.

Totuşi, cu timpul au început să se vadă beneficiile şi, în timp ce sectorul energiei nucleare a generat în cele mai bune timpuri ale sale circa 30.000 de locuri de muncă în Germania, cel al energiei regenerabile oferă acum în jur de 300.000 de locuri de muncă.

Ultima reuniune a miniştrilor Energiei din G7 a avut loc la Roma în 2014, sub impactul crizei dintre Rusia şi Ucraina şi al implicaţiilor pe care aceasta le-ar putea avea asupra aprovizionării cu energie în Europa.

Această temă, un an mai târziu, continuă să fie de actualitate, deoarece miniştrii, cu siguranţă, vor continua dezbaterile începute la Roma.

Miniştrii Energiei vor fi primiţi luni de către Sigmar Gabriel şi de către primarul oraşului Hamburg, Olaf Scholz, ambii social-democraţi şi, ulterior, vor participa la inaugurarea unui parc eolian situat la Marea Nordului, care ar urma să aprovizioneze cu energie 320.000 de gospodării.

Marţi vor avea loc dezbaterile, care, pe lângă impulsionarea energiei regenerabile, vor avea ca temă şi strategia comună pentru reducerea dependenţei de gazul rusesc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...