Germania, excedent comercial record în 2015; Cel mai ridicat nivel de la publicarea acestor date

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Excedentul comercial al Germaniei a urcat anul trecut la cel mai ridicat nivel de la publicarea acestor date, datorită creșterii record a exporturilor și importurilor, un nou indiciu al accelerării redresării celei mai mari economii europene, a anunțat marți Destatis.

În 2015, exporturile Germaniei au urcat cu 6,4%, la 1.196 miliarde de euro, în timp ce importurile au crescut cu 4,2%, la 948 miliarde de euro.

În aceste condiții, excedentul balanței comerciale a Germaniei a atins valoarea record de 247,8 miliarde, în creștere față de 213,6 miliarde de euro în 2014.

Conform Destatis, majoritatea exporturilor germane s-au îndreptat spre statele membre ale UE, care au importat bunuri în valoare de 694 miliarde de euro, cu 7% mai mult decât în 2014.

Problemele economice din China și Rusia au dus la scăderea exporturilor germane către aceste state. În decembrie, exporturile au înregistrat un declin neașteptat, pentru a doua lună consecutiv, un semn că încetinirea principalelor piețe de export afectează PIB-ul Germaniei, în ciuda cererii interne solide, stimulată de majorarea salariilor și scăderea șomajului.

Destatis a anunțat că în decembrie exporturile au scăzut cu 1,6%, în timp ce importurile au scăzut tot cu 1,6%. Analiștii se așteptau la o creștere de 0,5% a exporturilor în decembrie și la un declin de 0,5% al importurilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...