Gazprom a redus din nou livrările de gaze către România

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Livrările de gaze rusești către România au înregistrat, miercuri, o scădere de 13% față de cantitatea normală, anunță Departamentul român al Energiei.

Potrivit sursei citate, volumul total al livrărilor de gaze rusești din această perioadă este la un nivel foarte scăzut, sub 0,2 milioane metri cubi pe zi, în condițiile în care producția României este la un nivel de aproximativ 31 milioane metri cubi/zi.

„Nu există niciun motiv de îngrijorare, trebuie să începem să ne obișnuim cu astfel de situații generate de Gazprom. Volumele pe care le importăm sunt foarte mici, iar România este pregătită să facă față foarte bine acestei ierni fără ca populația să aibă de suferit”, a declarat ministrul român pentru energie pentru Energie, Răzvan Nicolescu, citat de Agerpres.

Și Slovacia a reclamat o reducere masivă a livrărilor joi dimineață, când Gazprom a livrat doar 50% din cantitatea normală. Experții europeni susțin că astfel Moscova încearcă să împiedice țările vecine cu Ucraina să asigure consumul acesteia în sistem invers, dar și să pună presiune pe statele europene, în condițiile în care temperaturile scad, sezonul rece fiind tot mai aproape.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...