Rusia menține o prezență militară în Siria, în timp ce încercările ei de a ieși din impas prin metode diplomatice stagnează, observă publicația Stars and Stripes.
Tancurile T-90 pe care Rusia le-a plimbat prin Cecenia și Ucraina, acum sunt la periferia orașului Alep. Anul trecut, Rusia a preluat controlul asupra Aeroportului Internațional din Damasc și de atunci a transportat în Siria tone de muniție, arme și soldați.
Dar în Siria, Rusia acționează după vechea schemă a lărgirii prezenței militare, pe care o practică de la căderea Uniunii Sovietice.
În martie 1992, Armata a 14-a a intrat în Moldova pentru a-i sprijini pe separatiștii transnistreni. Armata rusă a efectuat instruirea forțelor locale și le-a furnizat arme, scrie Stars and Stripes.
Separatiștii au început apoi epurarea etnică, motiv pentru care circa un sfert de milion de moldoveni au fost strămutați în interiorul republicii. Moscova a organizat apoi o încetare a focului, iar respectarea armistițiului a fost pusă în sarcina pacificatorilor din Rusia. Armata a 14-a de ocupaţie a rămas în Transnistria, unde se află și în prezent.
Atunci când, în 1991 – 1993, Azerbaidjanul s-a confruntat cu agresiunea țării vecine – Armenia, Rusia și-a pus la dispoziţie toate forţele pentru a ajuta Armenia „pro-rusă”. Cu ajutorul Moscovei, Erevanul a ocupat Nagorno-Karabah. În același timp, militarii ruşi care au participat la război au fost simpli „voluntari”, aşa cum a asigurat şi atunci Kremlinul.
În 1993, Armata a 7-a rusă deja era desfăşurată în apărarea granițelor Armeniei. Moscova la acel moment a reușit să devină co-preşedinte al Grupului de la Minsk al OSCE, care a mediat fără niciun rezultat negocierile dintre Armenia și Azerbaidjan. Cu toate acestea, pentru Rusia, conflictul a fost o scuză perfectă pentru a menține prezența a 3 mii de soldați la baza militară 102 din Armenia.
Cu un an mai devreme, forțele armate ruse i-au sprijinit pe separatiștii abhazi în lupta lor cu guvernul georgian. Iată cum descrie Human Rights Watch în raportul său participare rusă:
„Implicarea Rusiei, în principal de partea Abhaziei, a agravat conflictul, mai ales în primele etape ale războiului <…> Armele ruseşti au ajuns în mâinile abhazilor, pe teritoriul controlat de guvernul georgian aviaţia rusă ataca ţinte civile, navele de război rusești, sub coordonarea separatiştilor abhazi au executat foc de artilerie spre oraşul Suhumi, controlat de Georgia, și un număr mic de luptători instruiți și plătiţi de Rusia au apărat teritoriul Abhaziei în Tkvarceli”.
Cu toate acestea, războinicii în cauză au negat legătura cu trupele guvernamentale rusești și au declarat că fac parte din „forțele independente patriotice”. Este una dintre primele apariţii ale atât de cunoscuţilor astăzi „omuleţi verzi”, pe care i-am văzut în acţiune la ocuparea Crimeei.
Rezultatul: semnarea unui acord de încetare a focului – din nou, sub supravegherea pacificatorilor ruși.
Acest lucru a condus la „consecințe dezastruoase”: în 2008, aparent pentru a „restabili pacea”, trupele ruse au intrat iar în Abhazia și Osetia. Armata rusă este si astăzi în aceste „teritorii separatiste”, pe care comunitatea internațională le consideră parte din Georgia. Moscova le-a recunoscut însă ca state independente.
În 2014, soldaţii ruşi, în uniforme militare nemarcate, si-au părăsit bazele din Crimeea „pentru a-i expulza” pe ucraineni din propria ţară. „Voluntarii” ruși au luptat de partea separatiștilor şi în estul Ucrainei. Tot ei foloseau tancuri rusești, rachete anti-aeriene rusești și vehicule blindate rusești.
Acum, după ce Rusia a „anexat” peninsula, tot ea cere o soluționare diplomatică a crizei pe care a generat-o.
Schema acțiunilor Moscovei este prin urmare clară: Rusia oferă sprijin militar uneia dintre părţile beligerante a „războiului civil”, după care dezvoltă activitatea diplomatică, permițând conflictului „să fiarbă la foc încet”. Lipsa unei soluţii, imposibilitatea de a rezolva criza, justifică prezența trupelor rusești în zona conflictului.
În toate aceste exemple, intervenția militara a Rusiei și/sau eforturile de obţinere a păcii au dus la extinderea prezenței militare și influenței ruse.
SUA și aliații săi ar face bine să învețe lecțiile istoriei, pentru a preveni repetarea acestor evenimente, încheia publicaţia.