(GALERIE FOTO) Cum arată ouăle gigantice decorate într-un orășel din Croația care sunt trimise de Paște în orașe din toată lumea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ca-n fiecare an, un orășel din Croația trimite în lumea întreagă cadouri de Paște. Ouă gigantice din poliester, decorate fastuos de sărbătoare, se înșiră pe străzile orașului, dar edilii au grija să păstreze câteva și pentru prietenii din alte țări.

Veți vedea aceste ouă nu numai în Koprivnica, o mică localitate din inima Croației, ci și la Viena, Paris, Barcelona și chiar New York și Los Angeles. E o tradiție care durează deja de 10 ani.1ff81b91ed4b8b3f865de91c9d51355c

Darko Koren, primarul din Koprivnica spune că „s-ar putea spune că recunoaşterea internaţională a venit acum 6 ani, când era Papă Benedict al XVI-lea, iar noi am vizitat Roma şi Vaticanul şi ne-am întâlnit cu Sanctitatea Sa”.Tkal?i?eva ulica, Gornji grad, Zagreb, Grad Zagreb, Croatia

Ouale, înalte de 2 metri, sunt deorate de artiști amatori în stil naiv. Găsirea materialului potrivit a fost o adevărată provocare, la început, conform presei internaționale.

Óriás hímes tojás Pécsen

Anul acesta, au fost decorate 80 de ouă de toate mărimile. Primele au fost trimise în două orașe din Bosnia-Hertegovina vecină și la Berlin. Dar la Koprivnica s-au și întors, pentru câteva zile, ouă dăruite anii trecuți, pentru o minunată expoziție în aer liber.

£¨¹ú¼Ê£©£¨3£©¸´»î½Ú²Êµ°ÁÁÏàÈø¸ñÀÕ²¼½ÖÍ·


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...