Franța vrea să afle ce prevede acordul referitor la Siria încheiat între SUA și Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful diplomației franceze, Jean-Marc Ayrault, le-a cerut joi SUA să împărtășească „repede” cu aliații lor conținutul acordului încheiat cu Rusia referitor la Siria, informează AFP.

„Important este să existe o bună informare și sper că noi o vom avea rapid”, a declarat Ayrault în fața jurnaliștilor, în timpul vizitei sale în Ucraina. „Credem că între aliați este absolut posibil să oferi informații”, a adăugat el. Franța este membră a coaliției internaționale împotriva grupării Stat Islamic (SI), coaliție condusă de SUA.

„Va exista o oportunitate pentru a putea discuta foarte repede: aceasta este Adunarea Generală a Națiunilor Unite (săptămâna viitoare), unde vor fi toți prezenți”, a subliniat șeful diplomației franceze.

SUA și Rusia au convenit să coopereze militar împotriva grupărilor teroriste, în special împotriva SI și Fateh al-Sham (fostul Front al-Nusra), dacă armistițiul intrat în vigoare luni va dura o săptămână. Detaliile acordului dintre cele două țări au rămas, însă, secrete.

Franța este îngrijorată ca grupările opoziției moderate să nu devină o țintă a bombardamentelor ce vizează fără discriminare zonele unde sunt prezenți și combatanți de-ai lor. „Grupările trebuie să fie diferențiate, pentru a le cunoaște și ca să nu existe nici cel mai mic risc de a întreprinde atacuri asupra opoziției moderate”, a subliniat Ayrault.

Dacă va fi cunoscut conținutul acordului ruso-american, „acest lucru ne va permite să înțelegem mai bine ceea ce a fost negociat pentru a garanta eficacitatea”, a insistat ministrul de externe francez.

Dezvăluind liniile mari ale acordului lor de vineri, Moscova și Washingtonul nu au precizat public care sunt zonele considerate „teroriste”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...