Franţa va organiza referendum pe tema ieşirii din UE. Condiţia: Marine Le Pen să ajungă preşedinte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedinta Frontului Naţional (FN, extremă dreapta) Marine Le Pen şi-a reiterat sâmbătă, într-un miting la Brachay (Haute-Marine), candidatura în alegerile prezidenţiale din 2017 şi a subliniat că în cazul în care va obţine o victorie va organiza un referendum pe tema apartenenţei Franţei la Uniunea Europeană (UE) ca cel din Marea Britanie din iunie, relatează AFP.

Britanicii „şi-au ales destinul şi au decis să părăsească Uniunea Europeană. Ei au ales independenţa (…). Acest referendum pe tema apartenenţei la Uniunea Europeană eu îl voi organiza în Franţa, deoarece aveţi dreptul să vă spuneţi cuvântul (…)”, a declarat aceasta, potrivit News.ro.

„Francezi, putem redeveni un popor liber, mândru, independent, putem să-i dăm Franţei adevăratul ei loc în lume”, a subliniat preşedinta FN într-un discurs întrerupt de sloganul „Marine preşedintă” strigat de susţinătorii ei.

Rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană este „posibilă”, a declarat joi fostul premier britanic Tony Blair, într-un interviu pentru Europe 1.

Fostul şef al Guvernului a avertizat că o anulare a Brexitului este improbabilă. Cu toate acestea, „dezbaterea continuă”, a spus fostul premier proeuropean.

Guvernul britanic este profund divizat în privinţa calendarului şi modalităţilor ieşirii din UE.

„Nu am fost de acord cu organizarea referendumului, nu cred că era necesar”, a spus Blair.

În opinia sa, rezultatului referendumului este consecinţa atmosferei generale din Europa. „Peste tot în Europa există o reacţie împotriva autorităţii, împotriva globalizării. Mai este şi problema migraţiilor”, a apreciat el.

Comisarul european german Günther Oettinger a spus marţi că are în continuare îndoieli cu privire la o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi că nu ar paria prea mult pe un Brexit.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...