(FOTO) Un avion ce transporta fotbaliști chilieni, prăbușit acum 50 de ani, a fost regăsit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai mulți alpiniști au afirmat că au regăsit în Anzii chilieni un avion dispărut acum mai bine de jumătate de secol, care transporta vedete ale fotbalului local, anunță AFP.

Imagini ale carcasei avionului Douglas DC-3, dispărut pe 3 aprilie 1961, au fost difuzate duminică la televiziunea chiliană, transmise de alpiniști. Ei au explicat că au găsit epava la Maule, la circa 300 km sud de Santiago.

„Avionul este la o altitudine de peste 3.200 de metri. O parte a fuselajului încă mai este acolo, în zonă sunt împrăștiate multe lucruri, printre care oseminte umane”, a spus Leonardo Albornoz, unul dintre alpiniști.

Chile Missing Plane

Avionul dispărut avea la bord 34 de persoane, printre care opt fotbaliști ai echipei Green Cross, antrenorul Arnaldo Vasquez și apropiați ai acestui club de primă divizie, care se întorceau la Santiago după ce au jucat un meci în sudul țării, la Osorno.

Alpiniștii au refuzat să indice localizarea exactă a avionului, din respect pentru dispăruți și familiile lor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...