(FOTO și VIDEO) Zidul de 1.000 de km: Cum vrea Arabia Saudită să se apere de teroriștii ISIS

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Familia regală din Arabia Saudită a decis să construiască o barieră care să fortifice graniţa cu Irak, ce se întinde pe o distanţă de 965 de kilometri, scopul acestei construcţii fiind de a apăra ţara de invazia grupării teroriste Stat Islamic, scrie Daily Mail.

Un atac sinucigaş produs săptămâna trecută, la graniţa saudită, s-a soldat cu uciderea a doi vameşi şi a comandatului acestora. Un analist local a apreciat că a fost vorba despre primul atac SI asupra Arabiei Saudite, deşi gruparea teroristă, care în prezent ocupă vaste teroritorii din Siria şi Irak, nu a revendicat acest atentat.

Proiectul a fost inaugurat în luna septembrie a anului trecut de către regele Arabiei Saudite, Abdallah bin Abdulaziz al-Saud, la scurt timp după ce insurgenţii Statului Islamic au ajuns pe teritoriul Irakului.

Construcţia, care va fi făcută din două rânduri de garduri şi un şanţ la mijloc, va cuprinde 78 de turnuri de supraveghere, dotate cu radar, 8 centre de comandă, precum şi posturi de gardă.

„Mare Zid” din Arabia Saudită va beneficia, de asemenea, de zece vehicule de supraveghere, 32 de centre de intervenţie, precum şi trei echipe de intervenţie rapidă, informează Janes.com.

24BA993B00000578-0-image-m-39_1421356227748

Potrivit unui video de prezentare, construcţia va fi dotată cu radare ce pot depista persoane până la o distanţă de 20 de kilometri, iar autovehicule până la o distanţă de 40 de kilometri.

Construcția zidului este alimentată și de relațiile tot mai reci între autoritățile de la Riad și cele de la Bagdad. Saudiții acuză Irakul că ar crea condiții pentru dezvoltarea insurgenței jihadiste, marginalizând minoritatea sunită arabă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...