(FOTO) Primăria capitalei va testa calitatea lucrărilor la asfaltarea bd. Ștefan cel Mare și Negruzzi

(FOTO) Primăria capitalei va testa calitatea lucrărilor la asfaltarea bd. Ștefan cel Mare și Negruzzi

La un an de la darea în exploatare a bulevardelor  Ștefan cel Mare și Sfânt și Constantin Negruzzi, reabilitate în cadrul proiectului de renovare a trei străzi din zona centrală a capitalei, Primăria municipiului Chișinău va testa calitatea asfaltului folosit la reabilitarea celor două artere principale ale orașului. 

O decizie în acest sens a fost luată ca urmare a apariției unor neconformități pe anumite porțiuni de pe cele două bulevarde, în urma unor verificării efectuate de către reprezentanții Primăriei Chișinău. Pentru evaluarea calității materialul asfaltic folosit, au fost prelevate 36 mostre pentru a fi testate în cadrul Laboratorului de încercări a ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”.

În această dimineață, mostre și carote au fost prelevate din mai multe locații, cinci de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și una pe de pe bd. C. Negruzzi, după cum urmează:

  • • stația de așteptare bd. C. Negruzzi (rond);
  • • intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ismail;
  • • stația de așteptare bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ismail;
  • • stația de așteptare bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Armenească;
  • • stația de așteptare bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Al. Pușkin;
  • • stația de așteptare bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. M. Viteazul.

Testele de laborator vor dura circa două săptămâni și vor stabili cauzele exacte ale deficiențelor în procesul de executare a lucrărilor, dar și vor oferi soluțiile pentru remediere. Din acest motiv, perioada de garanție a celor două străzi a fost extinsă până la finele lunii noiembrie, perioada în care antreprenorul general al proiectului, SC „Delta ACM-93” din România va remedia toate neajunsurile din cont propriu. Supervizarea lucrărilor de remediere va fi asigurată de Compania EGIS International.

Menționăm că lucrările de reabilitare pe cele trei două bulevarde, dar și a străzii V. Alecsandri au fost realizate în cadrul Proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane”, implementat de Primăria municipiului Chişinău cu suportul financiar din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Fondul Special de Energie Verde (FSEV) al BERD şi Banca Europeană de Investiţii (BEI).

0