(FOTO) Plahotniuc evită să vorbească despre acuzațiile care i se aduc, dar se promovează cu ajutorul scutecelor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oligarhul și prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, nu reacționează la acuzațiile aduse în ultimul timp de fostul premier Vlad Filat, care afirmă că acesta i-a scris sentința din răzbunare, dar și de primarul de Bălți, Renato Usatîi, care spune că Plahotniuc i-a propus 1,5 milioane de dolari pentru a părăsi Republica Moldova în timpul alegerilor parlamentare programate pentru luna octombrie curent.

În schimb, Plahotniuc se promovează pe rețelele de socializare. Acesta a scris astăzi pe pagina sa de facebook că a vizitat Institutul Mamei și Copilului, unde a dus scutece și alte lucruri copiilor nou născuți.

„A fost o întâlnire tare plăcută cu oameni fericiți, care merită toată aprecierea și susținerea noastră. Sper că într-o zi acest proiect să devină unul național, statul să-l poată prelua și implementa în toate maternitățile din Republica Moldova”, se arată în mesajul lui Plahotniuc.

sd


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...