(FOTO) Neymar, a patra mare „trădare”. Trei transferuri-record controversate de la Barcelona

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Transferul secolului”, aşa cum este numită tot mai des plecarea lui Neymar de la FC Barcelona la Paris St. Germain, reprezintă ştirea momentului în fotbalul mondial. Nu doar datorită impactului şi controverselor din jurul acestui subiect, dar şi pentru că brazilianul va deveni cel mai scump jucător din istoria fotbalului – 222 de milioane de euro.

În acelaşi timp, pentru fanii catalanilor este un deja-vu. De-a lungul timpului, au existat alte trei momente asemănătoare, în care unul dintre cei mai importanţi fotbalişti de pe Camp Nou s-au despărţit de club controversat şi în schimbul unui preţ record. Diego Maradona, Ronaldo şi Luis Figo sunt cei care s-au aflat în această situaţie.

Diego Maradona, vândut la Napoli în 1984, pentru 11 milioane de dolari

Transferat de la Boca Juniors în 1982, în schimbul a 7,6 milioane de dolari (record la acea vreme), Maradona a sosit la Barcelona având deja statutul de cel mai bun fotbalist al lumii. În cei doi ani petrecuţi în Catalonia, nu a confirmat aşteptările, deşi au existat momente de strălucire. Problemele cu accidentările şi relaţia foarte proastă cu preşedintele Josep Luis Nunez nu i-au permis să-şi arate adevărata valoare, iar în 1984, argentinianul a cerut să fie transferat.

Picătura care a umplut paharul a fost bătaia generală începută chiar de Maradona în finala Cupei Regelui din 1984, după o intrare tare a lui Andoni Goikoetxea, cel care îi provocase o fractură de gleznă cu doar câteva luni înainte. „Când am văzut acele scene, cu Maradona bătându-se şi haosul care a urmat, mi-am dat seama că nu putem merge mai departe cu el„, a spus Nunez.

A fost ultimul meci în blaugrana pentru „El Pibe d’Oro”, care în 1984 a fost vândut la Napoli, pentru 11 milioane de euro. Maradona devenea, astfel, primul jucător din istorie care bătea de două ori recordul de transfer. Un alt sud-american al Barcelonei avea să-i calce pe urme.

Ronaldo, vândut la Inter Milano în 1997, pentru 27 de milioane de dolari

În vara anului 1996, Barça l-a achiziţionat pe Ronaldo de la PSV Eindhoven pentru 19,5 milioane de dolari, iar brazilianul a devenit cel mai scump jucător din toate timpurile. Un statut pe care l-a deţinut, însă, pentru scurt, pentru că în acelaşi an, Newcastle United l-a transferat pe Alan Shearer de la Blackburn Rovers.

„Il Fenomeno” a rămas un singur an pe Camp Nou, însă acesta a fost strălucitor. A marcat 47 de goluri în 49 de meciuri şi i-a condus pe catalani spre câştigarea a trei trofee – Supercupa Spaniei, Cupa Spaniei şi Cupa Cupelor. Problemele au apărut în momentul în care Massimo Moratti şi-a manifestat interesul de a-l aduce la Inter Milano, ceea ce l-a determinat pe brazilian să refuze orice discuţie legată de semnarea unui nou contract cu Barcelona.

În cele din urmă, Inter a plătit clauza de reziliere, în valoare de 27 de milioane de dolari, iar Ronaldo a plecat în Italia. Într-un singur an, bătuse de două ori recordul de transfer. Nici măcar Maradona nu se putea lăuda cu asta.

Luis Figo, vândut la Real Madrid în 2000, pentru 60 de milioane de dolari

Probabil cea mai mare trădare din istoria rivalităţii dintre cei doi mari granzi ai Spaniei. Un adevărat idol pe Camp Nou, unde era căpitanul echipei, Figo a acceptat oferta lui Florentino Perez de a merge la Real Madrid, în ceea ce a reprezentat primul pas în creearea erei „Galacticos”.

În campania electorală pentru preşedinţia lui Real Madrid, Perez a promis că va plăti clauza de reziliere a contractului lui Figo şi îl va aduce pe portughez pe Bernabeu. Exact ce s-a întâmplat. Barcelona a primit 60 de milioane de dolari (nou record la acea vreme), însă a rămas cu o rană care s-a vindecat greu.

În ceea ce-l priveşte pe Figo, nu a fost niciodată iertat de fani. La a doua vizită pe Camp Nou din postura de jucător al Realului, în direcţia sa a fost aruncat un cap de porc, una dintre imaginile simbol ale rivalităţii uriaşe care implică cele două cluburi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...