(FOTO) Incredibilele povești ale femeilor din Ucraina care luptă împotriva separatiștilor pro-ruși

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Batalioanele de voluntari, care luptă alături de armata ucraineană împotriva separatiștilor pro-ruși, sunt neînfricate în front. Voluntarii au, de asemenea, reputația de a fi naționaliști feroce, cu opțiuni politice de extremă dreapta.

O astfel de unitate este batalionul de asalt Aidar, unitate ai cărui membri au fost acuzați de încălcări ale drepturilor omului de către Amnesty International, scrie The Guardian.

Ce este, însă, mai puțin cunoscut este faptul că în aceste batalioane se regăsesc și numeroase femei. Unele sunt medici sau asistente și ajută la îngrijirea răniților, însă există și femei care merg să lupte pe front.

Deși nici una dintre aceste femei nu crede într-un armistițiu de durată în estul separatist al Ucrainei, ele încearcă acum să-și traiască „viața post-război”. Jurnaliștii britanici prezintă poveștile acestor femei.0e647a1d-76b3-4ee3-8cae-7487493f7dc3-620x484

Spre exemplu, o femeie numită „mama Tania” mărturisește că acesta nu este primul război la care participă. În anii 1990, ea a locuit împreună cu soțul său în Azerbaidjan și a fost medic în timpul conflictului din Nagorno-Karabah.

„Lupt pentru libertatea și integritatea teritorială a țării mele. Aceasta este patria mea. Noi nu suntem agresori, ca Rusia, noi ne protejăm teritoriul”, a declarat femeia.

O altă voluntară, numită Vitaminka, spune că și-a urmat prietenul pe front. Acesta s-a oferit voluntar și a încetat să mai vorbească cu ea, după ce l-a urmat.
a24161d5-e9df-4fe2-8692-d37a03d75fc3-620x372
„Nenorocitul ăla s-a dus pe front fără mine”, spune ea. „A mers la muncă și a dispărut timp de două luni. Am aflat că s-a oferit voluntar pentru a merge pe front, în cele din urmă, l-am urmat”, mărturisește tânăra.

Mai multe detalii despre viața femeilor care luptă de partea armatei ucrainene citiți pe The Guardian.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...