(FOTO) Imagini uimitoare de pe Lună, de la misiunea Apollo

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Neil Armstrong, Edwin „Buzz” Aldrin şi Michael Collins plecau de la Centrul Kennedy Space din Florida, pe 16 iulie 1969, pentru a începe o misiune istorică, prima încercare de a ajunge pe Lună a unui echipaj pământean.

La 45 de ani de acel eveniment epocal, NASA a publicat o arhivă memorabilă care cuprinde imagini uimitoare din timpul misiunii Apollo 11, potrivit Discovery News.

Citeşte şi: (VIDEO) Pe Lună a fost descoperită dovada că există lume extraterestră

În timpul călătoriei spre Lună şi al activităţilor desfăşurate pe suprafaţa satelitului Pământului, trei camere foto Hasselblad 500EL au înregistrat toate detaliile acestei misiuni istorice.

Colectate cu migală de către David Woods, Ken MacTaggart şi Frank O’Brien de la Divizia de istorie a NASA, fotografiile au fost recuperate de pe rolele de film ale aparatelor, digitalizate şi arhivate online pe site-ul Apollo Flight Journal.

Fotografiile scot la iveală imagini rare, nemaivăzute de către pământeni, atât din modulul de comandă al navei Apollo, cât şi de pe suprafaţa Lunii, unde astronauţii americani efectuau diverse operaţiuni.

Citeşte şi: (FOTO) NASA face dezvăluiri despre antrenamentele astronauților pentru misiunile pe Lună

Misiunea de opt zile a NASA a captivat omenirea, iar momentele în care Armstrong şi Aldrin au păşit şi au explorat Luna au devenit memorabile.


Un pas mic făcut de Neil Armstrong pe suprafaţa Lunii. Amprenta tălpii astronautului a rămas imprimată acolo, pentru eternitate


Imaginea arată coborârea lui Aldrin din modulul lunar, care se pregăteşte să păşească în premieră pe Lună


Armstrong şi Aldrin au înfipt steagul Statelor Unite ale Americii pe Lună pe 20 iulie 1969 la baza Tranquility

Citeşte şi: (FOTO și VIDEO) Ce s-a întâmplat cu steagurile lăsate de astronauţii americani pe Lună


Aldrin se pregăteşte să efectueze experimente pe suprafaţa Lunii, în apropierea modului lunar „Eagle”


Fotografia îl surprinde pe Aldrin stând lângă unul dintre picioarele modului lunar

Citeşte şi: (STUDIU) Câți ani are Luna


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...