(FOTO) Fostul hotel al lui Plahotniuc este demolat: Cum va arăta clădirea, transformată în bancă

(FOTO) Fostul hotel al lui Plahotniuc este demolat: Cum va arăta clădirea, transformată în bancă

Demolarea fostului hotel „Codru” este în toi, asta după ce clădirea care ar fi aparținut prin intermediari oligarhului și preşedintelui PDM, Vladimir Plahotniuc a fost cumpărată de „Moldova-Agroindbank” (MAIB).

Anunțul despre tranzacție ar fi fost făcut în toamna anului trecut, iar potrivit acestuia banca realizase un concurs public de oferte privind procurarea unei clădiri pentru reamplasarea sediului central.

„În rezultatul examinării mai multor oferte, la propunerea Comitetului de Conducere, Consiliul băncii a decis în favoarea complexului hotelier „Codru”, amplasarea căruia corespunde cel mai mult cerinţelor tehnice stabilite – căi de acces la principalele artere din municipiu, curte şi teren aferent cu suprafaţă pentru locuri de parcare, săli pentru activităţile centrului de instruire al băncii”, se menționa într-un comunicat MAIB.

Noul sediu se va află în zona istorică a capitalei în imediata apropiere de Parcul Central şi deja compania de arhitectură a realizat conceptul acestuia.

Potrivit conceptului, parterul Clădirii 1 poate rămâne unul accesibil publicului larg. Aici, pe lângă filiala Băncii și Centrului de Instruire (care poate fi utilizat atât pentru instruirea financiară a angajaților, dar și a clienților), poate fi amplasată o galerie de artă modernă.

Totodată, ar putea fi renovate havuzul adiacent din incinta Parcului Central, similar stilisticii aplicate în reconstrucția bancii.

Banca este de mai mulţi ani în căutarea unui nou sediu pentru oficiul Central, deoarece actuala clădire nu mai este încăpătoare pentru numărul de subunităţi existente.

Amintim că, hotelul „Codru” intrase în posesia oligarhului Vladimir Plahotniuc în 2008, în urma unei licitații dubioase, la un preț mult sub cel de pe piață și după ce statul făcuse o reparație generală în clădire.

0