(FOTO) Cum vor arăta oamenii viitorului? Primele schimbări se vor vedea peste doar câteva zeci de ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oamenii vor arăta complet diferit în viitor, pentru a putea supravieţui pe alte planete.

Juan Enriquez, cercetător la Universitatea Harvard, spune că oamenii viitorului vor arăta diferit, pentru ca trupurile lor să se adapteze condiţiilor de pe alte planete. Astfel, trupurile noastre vor fi modificate genetic, pentru a ne oferi abilităţi deosebite, care ne vor transforma în super-oameni, scrie Daily Mail.

Peste aproximativ 100 de ani, corpul nostru va putea lupta cu boli care sunt mortale şi celulele se vor repara singure.

Enriquez spune că doar prin aceste modificări aduse corpurilor noastre vom putea coloniza alte planete şi vom scăpa de următoarea extincţie în masă, care se apropie, susţine cercetătorul.
Om în viitor
De aceea, prin modificare genetică oamenii pot dobândi capacităţi extraordinare. De exemplu, va fi crescut diametrul neuronilor, pentru ca viteza de reacţie să fie mult mai mare. De asemenea, celulele pot fi învăţate să se repare singure în cazul unor răni sau în urma expunerii la radiaţii, iar ţesuturile vor elimina eficient toxinele din atmosferă.

Tot prin modificare genetică, oamenii vor scăpa de unele boli ereditare, cum este fibroza chistică. Prin urmare, toţi copiii se vor naşte perfect sănătoşi.
Om în viitor
Alte scenarii privind viitorul speciei umane prezintă fiinţe care sunt o combinaţie între maşini şi oameni. Nanoboţii ar putea fi integraţi în corpul nostru pentru a ne spori abilităţile de super-oameni, alături de editarea genetică.

Pentru a rezista la încălzirea globală, oamenii ar putea deveni mai slabi şi mai înalţi, iar chipul lor se va schimba radical. Ochii ar putea fi roşii, tenul mai închis la culoare, iar trupurile vor fi mai puternice şi mai rezistente.

Primele schimbări pot să apară foarte curând

La rândul său, Cadell Last, cercetător la Global Brain Institute, crede că primele schimbări vor apărea foarte curând, peste zeci de ani. Practic, în jurul anului 2050, prin selecţie naturală şi accesul la noile tehnologii oamenii se vor schimba foarte mult. Vor trăi mai mult, vor face copii la vârste mult mai înaintate şi vor folosi inteligenţa artificială pentru a rezolva sarcini obişnuite.

Evoluţia va fi un salt uriaş, care va echivala cu trecerea de la maimuţele antropoide la oameni, spune el. În viitor, vom putea trăi până la 120 de ani, însă ne vom petrece cea mai mare parte a timpului trăind în realitatea virtuală.

Un studiu realizat de platforma xpatjobs.com susţine că până în anul 2040 oamenii vor concura cu roboţii pentru a obţine anumite slujbe. De aceea, trupul lor va fi nevoit să se adapteze. Este posibil ca unii să folosească implanturi bionice, care să le permită să lucreze la fel de eficient ca un robot.
Om în viitor
Alţii vor avea serios de suferit, pentru că trupul lor se va schimba radical. Vor fi mai graşi, vor avea vederea mai slabă din cauza lucrului la calculator şi organe sexuale mai mici, pentru că interacţiunea cu alţi oameni va fi foarte redusă. În schimb, se vor bucura de un creier mai mare, iar telefoanele mobile şi tehnologia Bluetooth vor fi înlocuite cu implanturi în ureche.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...