Fostul președinte francez, vizat de o nouă anchetă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Justiţia franceză a deschis o anchetă preliminară împotriva lui Nicolas Sarkozy, suspectat în legătură cu o finanţare ilegală a campaniei sale în alegerile prezidenţiale din 2007, scrie cotidianul Aujourd’hui en France/Le Parisien în ediţia de marţi.

Altă anchetă este deja în curs, cu privire la campania prezidenţială din 2012 a fostului şef de stat.

Potrivit cotidianului, care nu citează surse, procurorul Parisului a „deschis foarte discret, la începutul lui iulie”, o nouă anchetă preliminară care-l vizează atât pe Nicolas Sarkozy, cât şi partidul său UMP (dreapta, în opoziţie), care traversează o perioadă dificilă, în legătură cu suspiciuni privind finanţarea ilegală a campaniei de acum şapte ani.

O primă percheziţie a fost efectuată pe 8 iulie, în urma deschiderii acestei anchete aflate în „faza incipientă”, potrivit ziarului.

Potrivit publicaţiei, „investigaţiile vizează un presupus sistem de facturi false” care ar fi permis „decontarea frauduloasă a unor cheltuieli de campanie ale candidatului de către partidul său”.

Aceste investigaţii seamănă cu cele deja efectuate începând de la 27 iunie şi care vizează presupuse fapte de delapidare în cursul campaniei din 2012, în urma căreia Sarkozy a fost înfrânt în alegerile prezidenţiale.

La fel ca în această anchetă – numită de presă „dosarul Bygmalion”, după numele unei firme care a facturat cheltuielile pentru UMP – „o firmă implicată în campania din 2007 ar fi facturat diverse servicii UMP-ului, deşi acestea erau prestate pentru candidatul Ssarkozy”, potrivit cotidianului.

Acuzat deja de „trafic de influenţă, corupţie activă şi tăinuirea încălcării secretului instrucţiei” într-un caz de interceptări telefonice, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy se află în centrul mai multor dosare judiciare susceptibile să-i blocheze o eventuală revenire pe scena politică.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...