Firma Podesta Group, care face lobby pentru PD, investigată de FBI

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) şi procurorii Departamentului de Justiţie anchetează posibilele legături corupţionale ale unor consultanţi politici americani, cu Partidul Regiunilor al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, anunţă CNN, scrie mold-street.

Este vorba despre Paul Manafort, şeful de campanie al candidatului republican la preşedinţia Statelor Unite Donald Trump şi de Tony Podesta, fratele lui John Podesta, coordonatorul campaniei candidatei democrate Hillary Clinton, afirmă CNN citând ca surse mai multe oficialităţi din sistemul judiciar american

Manafort, care a demisionat din funcţia de preşedinte al campaniei lui Donald Trump vineri, nu ar fi în centrul anchetei, care urmăreşte să determine dacă au fost utilizate firme şi operaţiuni financiare americane pentru a facilita corupţia din partidul pro-rus al lui Ianukovici. Fostul preşedinte s-a refugiat în Rusia în 2014, în urma revoltei populare din Ucraina.

O altă firmă apropiată de fostul regim de la Kiev ar fi Podesta Group, specializată în lobby şi relaţii publice, fondată de Tony Podesta. Punctul central al anchetei, conform oficialilor de aplicare a legii. Ancheta este în curs de desfăşurare, iar procurorii nu au exclus nimic, anunţă CNN, citând surse oficiale.

FBI a refuzat să comenteze informaţia, precizează CNN, dar Departamentul de Justiţie al SUA a afirmat că şi menţine angajamentul de a ajuta recuperarea activelor furate, în numele poporului ucrainean.

Manafort a refuzat să comenteze, iar un avocat de la Washington, care reprezintă pe Manafort şi Ianukovici nu a răspuns la cererile de comentarii.

În schimb Podesta Group a emis o declaraţie spunând că a angajat avocaţi care să examineze relaţia sa cu o organizaţie non-profit legată de fosta conducere a Ucrainei.

„Firma a păstrat compania Caplin & Drysdale în calitate de consilier juridic independent, pentru a determina dacă am fost induşi în eroare de către organizaţia European Centre for a Modern Ukraine sau orice alte persoane cu privire la potenţialele legături ale centrului cu guverne străine sau partide politice”, se arată în declaraţia Podesta, citată de CNN.

Partidul Democrat din Moldova a semnat la sfârșitul lunii iunie un contract cu Podesta Group. În schimbul serviciilor prestate de către această companie Partidul Democrat va plăti 600 de mii de dolari, echivalentul a peste 11 milioane de lei.

Contractul între cele două părți a fost semnat la 24 iunie. Interesant este că din partea Partidului Democrat a semnat Constantin Botnari, fostul deputat care a renunțat la mandat și este recunoscut drept unul dintre cei mai apropiați oameni ai oligarhului Vladimir Plahotniuc. Înțelegerea este valabilă pe un an de zile, urmând ca Partidul Democrat să achite semestrial către Podesta Gropup câte 150 de mii de dolari americani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...