Filip critică opoziția că nu s-a implicat în lichidarea consecințelor intemperiei, deși nici el nu a fost văzut la muncă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Democrat de la guvernare se laudă cu orice reușită. Până și faptul că instituțiile statului au ieșit o zi să curățe orașul după intemperia de acum o săptămână este motiv de laudă pentru democrați.

Șeful Cabinetului de miniștri, Pavel Filip, spune că instituțiile statului s-au mobilizat eficient pentru curățarea orașului, în timp ce opoziția a stat la călduț, cu cafea în mână și a numărat like-urile de pe rețelele de socializare.

„Instituțiile statului s-au mobilizat bine și s-au manifestat profesionist, dincolo de toate criticile pe care le-am văzut, îndeosebi pe rețelele de socializare, pe Facebook, pentru că așa acționează cei din opoziție, acolo sunt foarte activi. Eu cred că trebuie să le fie cel puțin jenă. Oamenii implicați în lichidarea consecințelor intemperiei au muncit practic non-stop, până le-au curățat și crengile din fața sediilor de partid ale lor. În același timp, ei stăteau bine-merci la călduț, cu computerul pe genunchi sau pe masă, bând cafeaua călduță și erau în așteptare de like-uri”, a declarat astăzi Pavel Filip, după ședința săptămânală a Partidului Democrat.

Citește și: (FOTO) Au ieșit să curățe orașul pentru PR? Socialiștii s-au întrecut la făcut poze la același trunchi de copac

De menționat însă că, nici premierul Filip și nici alți fruntași ai PD nu au fost observați să participe la lichidarea consecințelor. În schimb, opoziția parlamentară a ieșit, sâmbătă, la muncă. Membrii și simpatizanții PSRM, împreună cu președintele Igor Dodon, au ieșit într-un parc din capitală. Se pare însă că scopul urmărit de socialiști a fost să se afișeze cât mai bine pe Facebook, întrucât mai mulți socialiști și-au făcut poze în timp ce tăiau dintr-un singur trunchi de copac.

De cealaltă parte, lidera PAS Maia Sandu lansase un apel către cetățeni, la 21 aprilie, de a se implica în lichidarea consecințelor calamității naturale. Nici ea însă nu a fost văzută să muncească la lichidarea consecințelor intemperiei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...