(FOTO) Monumente din întreaga lume, iluminate în culorile drapelului francez

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

De la statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro la Empire State Building din New York sau la Opera din Sidney, principalele monumente din lume au fost iluminate în culorile drapelului francez în semn de solidaritate cu francezii, după atentatele de vineri seară din Paris soldate cu cel puțin 128 de morți și 300 de răniți, transmite EFE.

În același timp, turnul Eiffel, simbolul capitalei franceze, a rămas în noaptea de vineri spre sâmbătă în întuneric, în semn de doliu pentru atentatele care au semănat teroarea în arondismentele XX și XXI din Paris.

Unul dintre orașele care s-au „îmbrăcat” cel mai mult în culorile roșu, alb și albastru ale drapelului francez a fost Londra, unde National Gallery, în Trafalgar Square, și podul Londrei au fost iluminate în aceste culori.

Wembley

Wembley

The Sydney Opera House, Australia

The Sydney Opera House, Australia

În America, turnul CN din Toronto (Canada), sediul Primăriei din San Francisco (SUA), turnul din Calgary (Canada) sau, la New York (SUA), monumentul de la One World Trade Center, cel mai înalt zgârie nori din SUA, au arborat culorile drapelului francez. One World Trade Center, cunoscut și sub numele de Turnul Libertății și care se ridică în zona în care se aflau cândva Turnurile Gemene, doborâte în atentatele din 11 septembrie 2001, a adus astfel un omagiu Parisului. Iar la Washington, stadionul echipei de hochei pe gheață al formației Washington Capitals a iluminat patinoarul, ecranele și tabelele de marcaj în albastru, roșu și alb.

One World Trade Center, New York

One World Trade Center, New York

La nivel individual, cetățeni din întreaga lume și-au arătat sprijinul față de francezi cu numeroase imagini și mesaje care inundau rețelele sociale. „Je suis Paris”, „Rugați-vă pentru Paris”, „Frica nu va învinge” sunt câteva dintre cele mai prezente sloganuri pe rețelele sociale, apărând suprapuse peste steagul Franței, cu turnul Eiffel pe fundal, cu desene cu panglici negre și chiar pe imaginea cu chipul înlăcrimat al Mariannei, simbolul Franței.

Taipei 101, Taiwan

Taipei 101, Taiwan

#ToțiSuntemParis și #AtacuriLaParis sunt două hashtaguri sub care sunt postate majoritatea mesajelor care circulă pe Twitter și care s-au transformat în principalul „trending toping” la nivel mondial.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...