Expert: Rusia își arată mușchii financiari ca pe vremea Uniunii Sovietice

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În urma cu un sfert de secol, când regimurile comuniste din Europa Centrala și de Est au căzut, economia Uniunii Sovietice a fost devastată. Acum, Rusia își arată mușchii în aceeași zonă a Europei prin banca Sberbank, care reprezintă o puternică prezență în țările din regiune.

Sberbank este una dintre principalele arme ale Rusiei, cel mai mare creditor controlat de stat, potrivit Business Week.

În ultimii ani, Sberbank Europe, cu active de aproape 12 miliarde de euro, și-a dezvoltat o rețea importantă în Europa Centrala si în Balcani.

Pe lângă extinderea rețelei sale de sucursale, Sberbank acordă împrumuturi substanțiale companiilor din fosta Europa comunistă.

În aprilie, banca a acordat un credit de 820 de milioane de dolari companiei croate Agrokor pentru achiziționarea firmei Mercator din Slovenia, un acord prin care se va crea un retailer alimentar în zona Balcanilor.

Principalul obiectiv economic al Rusiei este cel energetic. La începutul acestui an, Moscova a semnat o înțelegere cu Ungaria pentru construirea a două reactoare nucleare. Pentru a finanța proiectul, Kremlinul a oferit ungurilor un împrumut de 10 miliarde de euro pentru 30 de ani.

În iunie, Sberbank a anunțat că va acorda o linie de credit de 1,2 miliarde de dolari pentru Elektrarne, compania electrică din Slovenia controlată de firma italiană Enel.

„Politica Rusiei de a oferi împrumuturi consistente este un efort concertat de a câștiga influența economică și geopolitică și fără îndoială această politică a avut destul succes.

Țări mici, cum ar fi Ungaria, Slovacia sau Serbia, au nevoie de investiții străine. Este vorba de bani”, considera Timothy Ash, economist șef la Standard Bank Group din Londra.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...