Europarlamentar, după votul din PE: Banii nu sunt pentru oligarhi. Dacă nu se vor înregistra progrese, fiecare tranșă va putea fi blocată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul European a dat votul de principiu pentru acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro destinată Republicii Moldova, iar asta s-a făcăt pentru cetățenii moldoveni, nu pentru oligarhi, transmite vicepreședintele comisiei pentru buget din Parlamentul European, Siegfried Mureșan, după ce Parlamentul European a aprobat cu 575 de voturi în ședința de marți asistenţa macro-financiară de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

Potrivit oficialului, în calitatea sa de responsabil din partea Comisiei pentru bugete pe avizul privind programul de asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova, a cerut ca banii să fie acordați cu condiția ca autoritățile de la Chișinău să îndeplinească mai multe condiționalități legate de progrese concrete în domenii precum combaterea corupției, independența justiției, întărirea statului de drept, a sistemului bancar și respectarea sistemului parlamentar pluripartit.

„Cetățenii Republicii Moldova trebuie să înțeleagă că acești bani sunt meniți să-i ajute pe ei, și nu pe oligarhi, iar, pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca politicienii din Republica Moldova să facă proba voinței lor de a lupta cu corupția și de a întări statul de drept și sistemul de justiție. Republica Moldova are nevoie de acești bani ca să-și finanțeze cheltuielile curente, să-și stabilizeze economia, acesta este și motivul pentru care Uniunea Europeană oferă acest ajutor, iar eu vreau ca banii să fie livrați cât mai repede. Trebuie să ne asigurăm, însă, că sprijinul financiar pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova nu ajunge în buzunarele politicienilor corupți, ci că ei sunt utilizați acolo unde este cu adevărat nevoie de ei, în folosul oamenilor de rând”, transmite Mureşan.

Citeşte şi: Parlamentul European a aprobat asistența financiară pentru Moldova: Banii vor ajunge după îndeplinirea condițiilor

Banii sunt prevăzuți a fi acordați de Comisia Europeană în trei tranșe, iar, înainte de plata fiecărei tranșe, autoritățile de la Chișinău trebuie să demonstreze că au realizat progrese în mai multe domenii care trebuie reformate pentru ca Republica Moldova să devină un stat modern, cu o economie stabilă și tot mai competitivă pe piața globală și cu nivel de trai din ce în ce mai prosper pentru toți cetățenii săi.

Astfel, eurodeputatul transmite că dacă aceste progrese vor fi realizate, banii vor fi livrați la termenul stabilit de Comisia Europeană, dar, dacă nu se vor înregistra progrese, fiecare tranșă va putea fi blocată până la îndeplinirea reformelor asumate.

„Acțiunile Guvernului Republicii Moldova au dus deja la întârzierea adoptării acestei decizii de finanțare și au creat incertitudine cu privire la acordarea banilor. Noi avem banii și vrem să îi acordăm, vrem ca acești bani să ajungă la oameni, dar totul depinde de implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția de către Guvern”, a conchis Siegfried Mureșan.

Parlamentul European a aprobat în ședința de marți asistenţa macro-financiară de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. „Pentru” au votat 575 de europarlamentari, 76 au votat „împotrivă”, iar 46 s-au abţinut.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...