„Ei vor să distrugă consilierii Partidului Nostru”. Renato Usatîi, despre noile episoade de presiuni asupra consilierilor bălțeni

„Ei vor să distrugă consilierii Partidului Nostru”. Renato Usatîi, despre noile episoade de presiuni asupra consilierilor bălțeni

Autoritățile centrale continuă presiunile asupra consilierilor municipali ai „Partidului Nostru” la Bălți, pentru a nu admite desfășurarea referendumului privind încrederea oferită primarului capitalei de nord, Renato Usatîi. În acest fel, deja sâmbătă s-a aflat despre percheziții desfășurate acasă la șeful fracțiunii „Partidului Nostru” în Consiliul Municipal Bălți, Igor Basistîi.

După cum a declarat pe rețelele de socializare liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, „ieri, Bălțiul a fost vizitat de cunoscutul polițist moldovean Cavcaliuc. A avut loc o ședință în legătură cu faptul că la Bălți trebuie să aibă loc ședința Consiliului municipal, în cadrul căreia va fi stabilit motivul pentru desfășurarea referendumului, data și întrebarea propriu-zisă supusă referendumului”.

În legătură cu aceasta, Usatîi a subliniat că Cavcaliuc a dat comanda de a distruge pe orice căi consilierii „Partidului Nostru”. Potrivit primarului de Bălți, „vor începe de la cei care au afaceri. Iar totul pentru ceea ca ședința să nu aibă loc”.

În dimineața zilei de sâmbătă, s-a aflat despre faptul că la domiciliul președintelui fracțiunii „Partidului Nostru” în Consiliul Municipal Bălți, Igor Basistîi, au loc percheziții ale poliției. După cum a menționat Usatîi, oamenii legii au declanșat o adevărată vânătoare asupra sa.

„Ei fac totul pentru a-l aresta. Dar, la momentul actual, el se află într-un loc sigur. Polițiștii bălțeni sunt sfărâmați în bucăți pentru că nu-l pot reține”, a adăugat Usatîi.

În context, pentru a nu admite ședința Consiliului municipal, unor consilieri ai fracțiunii „Partidului Nostru” deja li s-au înmânat citații, „ei toți sunt învinuiți într-un dosar penal și toți trebuie să se prezinte cu avocații. Ei trebuie să se prezinte pe 17 ianuarie, adică cu o zi înaintea ședinței”.

„Ei astăzi trebuie să distrugă consilierii-cheie ai „Partidului Nostru””, a concluzionat Usatîi.

Reieșind din aceasta, Renato Usatîi s-a adresat partenerilor externi ai Moldovei, solicitând o reacție în privința cazurilor strigătoare de fărădelegi, comise de regimul oligarhului Vladimir Plahotniuc.

0