Economia Greciei a reintrat în recesiune

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Greciei a reintrat în recesiune în primul trimestru, cu o contracţie a PIB de 0,2%, după un declin de 0,4% în trimestrul anterior, în condiţiile în care blocajul negocierilor dintre autorităţile de la Atena şi creditorii ţării a secătuit economia de fonduri.

Analiştii anticipau un declin de 0,5% al economiei elene, transmite Bloomberg.

„Datele referitoare la PIB publicate de Eurostat nu sunt dezastruoase, dar alţi indicatori s-au înrăutăţit mai rapid din martie. Din acest motiv ne aşteptăm ca întregul cost al acestui impas să fie reflectat în datele referitoare trimestrul al doilea”, consideră Michael Michaelides, analist la Royal Bank of Scotland Group în Londra.

Contracţia economică sporeşte presiunile asupra guvernului condus de premierul Alexis Tsipras să adopte măsurile cerute de creditorii ţării, pentru deblocarea programului de ajutor de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

Oficialii eleni şi-au exprimat optimismul, după reuniunea de luni a miniştrilor de Finanţe din zona euro, că negocierile progresează către un acord, dar reprezentantul Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a spus că Grecia trebuie să ofere reforme „de substanţă”.

Acţiunile şi obligaţiunile elene au crescut miercuri, continuând avansul declanşat cu o zi în urmă de decizia Băncii Centrale Europene (BCE) de a continua finanţarea băncilor elene. Indicele ASE al bursei din Atena este în urcare cu 1,3%, în timp ce randamentul obligaţiunilor cu scadenţa de 10 ani a coborât cu 0,17 puncte procentuale, la 10,7%.

Guvernul grec trebuie să strângă cel puţin 3 miliarde de euro, prin reduceri bugetare suplimentare, până la sfârşitul acestui an, pentru a respecta ţintele fiscale acceptate de creditori, a declarat un oficial apropiat situaţiei.

Reducerile de cheltuieli ar aduce excedentul bugetar primar din 2015 la puţin peste 1% din PIB, ţintă acceptabilă, potrivit ministrului de Interne Nikos Voutsis.

Reducerea cheltuielilor bugetare nu este singura problemă spinoasă a negocierilor, existând în continuare dezacorduri legate de vârsta de pensionare, reducerea pensiilor, privatizări şi intenţia Guvernului de a reintroduce reguli privind negocierile colective în domeniul muncii, a spus sursa.

În 2014, economia Greciei a înregistrat o creştere de 0,8%, după şase ani de contracţii care au şters circa 25% din PIB-ul ţării.

Comisia Europeană a redus săptămâna trecută estimarea referitoare la creşterea economiei Greciei, de la 2,5% la doar 0,5%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...