Pentru terorişti, obţinerea unor arme letale în Europa cu greu poate fi considerată o problemă. UE, prin legislaţia deficitară sau ignorantă, sau, mai grav, părtinitoare, i-a ajutat pe cei care au răspândit gloanţe şi teroare în oraşele europene. La fel de grav este că UE a fost avertizată că aşa ceva se poate întâmpla.
O armă de decor cumpărată pe internet dintr-un magazin dubios din Slovenia poate fi uşor modificată pentru a trage cu muniţie de război. Balcanii sunt un adevărat bazar de armament, iar statele est-europene vând oricui tot ce se poate vinde din surplusul de arme militare. Acestea sunt concluziile unei anchete jurnalistice care a încercat să găsească drumul morţii pe care ajung armele la terorişti. Investigaţia s-a împotmolit în secretele unor operaţiuni poliţieneşti europene.
Anul trecut islamiştii au omorât 150 de persoane şi au rănit 400 în Europa de Vest. Cu arme furate de la armată s-a tras în atacurile din Copenhaga. Pentru măcelul din redacţia Charlie Hebdo, de la Bataclan şi de pe străzile din Paris au fost folosite puşti de asalt Kalaşnikov, care pot fi procurate din Balcani. În luarea de ostatici din magazinul evreiesc din districtul parizian Porte de Vincennes, ucigaşul a tras cu o puşcă automată fabricată în fosta Cehoslovacie. Cercetările i-au adus pe jurnalişti – ancheta a fost făcută prin proiectul European Investigative Collaboration – la comercianţi de arme şi la un presupus informator al poliţiei franceze care i-ar fi furnizat lui Amedy Coulibaly, ucigaşul din districtul Porte de Vincennes, o parte din arsenal.
Ancheta arată, de asemenea, cât de uşor ar fi pentru terorişti să-şi procure arme din Germania şi cum cei mai periculoşi extremişti de dreapta din Germania au făcut exact acest lucru. Rezultatele investigaţiei au fost publicate de revista Der Spiegel.
Despre rolul jucat de birocraţia europeană în acest comerţ al morţii patru cuvinte, poate o scăpare de exprimare, sunt edificatoare. Pe 18 noiembrie 2015, Comisia Europeană a anunţat o propunere pentru înăsprirea controlul armelor de foc în UE. Anunţul privea Directiva Armelor de Foc, care stabileşte cine în Europa are voie să cumpere şi să vândă arme letale, ce este permis şi ce nu. Bruxelles-ul a vrut să trimită un semnal puternic, dar din nefericire acesta a venit după măcelurile din Paris. Legile privind armele şi muniţiile din statele UE vor deveni mai stricte, iar controalele mai severe. Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, a ataşat anunţului câteva cuvinte care probabil au spus mai mult decât a vrut. „Crima organizată care are acces şi face comerţ cu arme de foc de nivel militar în Europa nu va mai fi tolerată“, se arată în comunicatul original emis în limba franceză. „Nu va mai fi?“ Să fie aceasta recunoaşterea fără ascunzişuri că UE a tolerat până acum astfel de lucruri? Să fie recunoaşterea eşecului Europei?În comunicatele traduse în engleză şi germană cuvintele „nu va mai fi“ lipsesc.
În 1991, UE a încercat să reglementeze pentru prima dată o piaţă înfloritoare a armelor. Rezultatul a fost Directiva Armelor de Foc, care are practic un singur scop, de a garanta un comerţ liber, pe cât de mult este posibil, pe piaţa europeană. Directiva exclude voit armele de alarmă, care nu erau considerate arme de foc. A fost nevoie de 17 ani pentru ca UE să realizeze că cel mai mare pericol pe care-l creează armele nu este acela că reglementarea în exces poate afecta comerţul liber, ci că armele pot fi folosite pentru a ucide sau răni oameni.
Prin urmare, directiva a fost modificată în mai 2008: „Comisia va emite îndrumări privind standardele şi tehnicile de dezactivare pentru a se asigura că armele de foc dezactivate nu mai pot fi folosite pentru a trage cu muniţie letală“. Sună bine, dar directivei îi lipsesc două elemente critice, care ar fi putut salva vieţi. Primul este data până la care statele membre ale UE sunt obligate să implementeze standardele. Al doilea, nu sunt cuprinse armele de alarmă: pistoalele de start, rachetele de semnalizare şi armele cu gloanţe oarbe, arme care au partea din spate complet funcţională. Astfel de arme sunt folosite în filme, la focuri de salut şi în tot felul de spectacole. UE nu le consideră arme de foc pentru că nu trag gloanţe. De asemenea, ele nu intră în categoria armelor dezactivate pentru că încă produc o explozie sonoră.
Directiva din 2008 conţinea o absurditate enormă. Anunţa reglementări stricte pentru arme cu care, pentru că au fost dezactivate, nu se mai putea trage – arme de decor. UE nu a dat nicio atenţie modului în care armele de foc pot fi transformate în arme de alarmă. Puştile încă puteau trage, dar numai gloanţe oarbe. Şi tocmai de această categorie de arme s-au arătat mai interesaţi teroriştii, dar şi alţi criminali. Coulibaly avea un întreg arsenal de arme militare modificate iniţial pentru a trage doar gloanţe oarbe.
Remodificarea lor pentru a trage cu muniţie letală a fost uşoară. În septembrie 2013, Slovacia a trimis un semnal de alarmă, în engleză, pentru a fi înţeles de toată lumea. Slovacia avea reglementări foarte slabe în ceea ce priveşte modificarea armelor letale în arme de alarmă. Două piedici de metal pe ţeavă erau considerate suficiente. Autorităţile slovace au publicat şi un poster în care avertizau că armele de alarmă slovace sunt „reactivate din ce în ce mai des“. Tot ce trebuie făcut, explică posterul, este o modificare simplă: înlăturarea celor două piedici. Armele modificate pentru a trage gloanţe oarbe erau uşor de procurat de la magazinele de specialitate. Cumpărătorul trebuia să aibă cel puţin 18 ani şi un act de identitate valid.
Posterul arată un pistol modificat de o companie numită Kol Arms şi o puşcă automată Ceska vz.58 care a trecut prin aceeaşi procedură. Ambele arme sunt reactivate.
Mesajul a fost auzit la Bruxelles. În octombrie 2013, la doar o lună de la avertismentul Slovaciei, un raport al CE nota că autorităţile poliţieneşti din UE sunt îngrijorate că „armele de alarmă, armele cu aer comprimat şi cele cu gloanţe oarbe sunt transformate în arme de foc letale şi ilegale“. Comisia, se menţionează în raport, este conştientă de „diferenţele semnificative“ dintre standardele de dezactivare din diferitele state membre şi că au fost ucişi oameni cu astfel de arme. Concluzia analizei este că „este necesară evaluarea necesităţii unor standarde comune obligatorii în întreaga UE“.
Evaluarea a fost gata în 2014, dar rezultatul a fost din nou lacunar.
Potrivit definiţiilor UE, standardele de dezactivare se aplică doar armelor de foc care sunt făcute total inutilizabile. Armele de alarmă sunt din nou lăsate la o parte. Avertismentul slovac s-a scurs prin crăpăturile birocratice. Nu este clar cum s-a putut întâmpla acest lucru, dar există indicii că a fost ceva intenţionat. În mai 2014, la Bruxelles s-au întâlnit experţi europeni în piaţa neagră de armament. Întrebat care sunt consecinţele pentru o ţară care nu implementează complet directiva din 2008, un oficial al Directoratului General pentru Întreprinderi şi Industrie a răspuns că au fost doar câteva cercetări şi că nu s-a facut mai mult. Oficialul a notat că directiva se conformează „principiului armonizării minime“, ceea ce înseamnă că lasă foarte mult spaţiu de manevră.
La şapte luni de la întâlnirea de la Bruxelles, Amedy Coulibaly intra înarmat în magazinul evreiesc din Paris. Mult timp el a fost în contact cu Chérif Kouachi, care, împreună cu fratele său Said, trecuseră prin foc şi sabie redacţia Charlie Hebdo cu două zile înainte. În magazinul evreiesc, Coulibaly a împuşcat un om în spate în timp ce acesta încerca să fugă afară. A mai ucis trei persoane, printre care un student care a încercat să-l dezarmeze. Coulibaly a ţinut ostatece 23 de persoane timp de patru ore înarmat cu două puşti de asalt Ceska vz.58, una fabricată în 1961 şi cealaltă în 1964, precum cea prezentată în posterul de avertisment slovac. Armele erau într-o condiţie extrem de proastă, puşti militare scoase din uz, dar cu toate acestea letale, după cum arată o investigaţie franceză. Purtau însemnele companiei Kol Arms, care le-a modificat pentru a trage gloanţe oarbe în 2013 şi 2014. Ambele arme au fost vândute în 2014, înainte de a fi reactivate.
„Modificările se fac mai uşor decât la armele complet dezactivate deoarece privesc doar ţeava“, spune un expert de balistică al poliţiei franceze. Astfel de arme pot fi obţinute de pe internet la preţuri de 280-500 de euro, în funcţie de versiune, şi pot ajunge la cumpărător prin poştă.
Coulibaly avea şi două pistoale ruseşti Tokarev TT33 fabricate în 1951 şi 1952, care costă circa 300 de euro fiecare. Armele au fost modificate tot de Kol Arms în 2014. Şi acestea au fost reactivate prin înlăturarea piedicilor de metal de pe ţevi. Coulibaly mai avea în ascunzătoarea sa din Paris patru astfel de pistoale.
Cum a ajuns la el un astfel de arsenal? Ultima verigă a lanţului încă lipseşte, dar indiciile duc spre un magazin din Slovacia şi la poliţia franceză. Investigaţia franceză a găsit că armele lui Coulibaly au fost comandate de la acel magazin de un informator al poliţiei. Informatorul susţine că a făcut achiziţiile la ordinul poliţiei ca parte a unei anchete privind o reţea de traficanţi de arme. Dacă ce spune el este adevărat, înseamnă că o operaţiune secretă a autorităţilor a scăpat de sub control, o greşeală care a costat patru vieţi.
Magazinul de unde au venit armele lui Coulibaly se află în oraşul Partizánske şi se numeşte AFG Security. Este de fapt un subsol al unui bloc cu două etaje de pe o stradă care se înfundă. Odată intrat acolo, eşti întâmpinat de chipul lui Adolf Hitler, imprimat pe eticheta unei sticle de vin expuse la vedere. „Mein Kampf“ poate fi observată la fel de uşor.
Magazinul este sursa a mii de arme dezactivate vândute peste tot în Europa. Armele de foc care au trecut pe aici au ajuns în mâinile teroriştilor islamişti din Franţa, ale gangsterilor din Marea Britanie şi ale celui care a fost cândva cel mai periculos neonazist din Germania. Website-ul magazinului susţine că armele sunt doar pentru distracţie, spre exemplu pentru repunerea în scenă a bătăliilor din Al Doilea Război Mondial.
Marfa este mai ales material militar scos din uzul armatei slovace. Sute de kilograme de astfel de arme trec pentru a fi modificate pe la fabrici precum Kol Arms. Poliţia germană estimează că AFG a vândut 14.000 de arme de alarmă în străinătate, cele mai multe pe internet. Se pare că mulţi dintre clienţii magazinului apreciază cât de rapid pot fi remodificate armele pentru a trage cu muniţie letală: unui lăcătuş obişnuit îi ia doar două ore, potrivit anchetatorilor francezi.
Magazinul este supravegheat de autorităţi din diferite state ale UE din 2014 după ce Alexander M., zis „Smokey“, un tâlhar londonez condamnat la închisoare pe viaţă, le-a comandat de acolo folosindu-şi telefonul. Însemnele poştale de pe pachet i-au condus pe investigatori la un student bavarez care activa arme de alarmă de la AFG în subsolul atelierului său. Armele erau revândute de 10 ori mai scump.
Un alt client fidel al magazinului este neamţul Alexander R., care reactiva armele înlocuind ţevile cu tuburi noi cumpărate din Austria. Autorităţile germane responsabile cu supravegherea extremismului l-au avut mult timp în atenţie pe Alexander R., implicat în anii 1990 în comerţ cu arme cu fostul lider al Hoffmann, un grup extremist de dreapta de sporturi paramilitare. Poliţia a confiscat de la membrii grupului grenade şi mitraliere.
Alexander R. a stat la închisoare patru ani, după care se părea că s-a potolit. Însă în 2013 el a început să cumpere cantităţi mari de arme de la AFG, de multe ori cu cash, direct din magazin, deoarece era sigur că autorităţile supraveghează tranzacţiile electronice ale vânzătorului. Individul este acum din nou la închisoare.
Claude Hermant, fost angajat al serviciului de siguranţă al Partidului Naţional din Franţa, o formaţiune extremistă de dreapta, a făcut şi el comenzi semnificative la AFG în 2014. Hermant are pregătire paramilitară şi a făcut câteva luni de închisoare în Africa, unde, spun zvonurile, a fost implicat într-o lovitură de stat eşuată. Acest personaj are un magazin militar în Franţa, iar prin firma sa a comandat de la AFG pistoale, mitraliere şi puşti Ceska vz.58 dezactivate la Kol Arms. Mai multe arme comandate de Hermant au fost găsite, una din aceste Ceska şi două Tokarev, la magazinul Hyper Cacher din Paris. Să fie Hermant o verigă în lanţul terorii? Hermant susţine că a cumpărat armele în 2014 cu ştirea şi acceptul poliţiei franceze, într-o acţiune contra unor traficanţi. O parte din arme ar fi fost trimise unui interlop.
Poliţia a recunoscut că Hermant este informator din 2013. Dosarele cu Hermant sunt încă secrete. Cealaltă Ceska cu care a tras Coulibaly a fost cupărată tot de la AFG de un colecţionar belgian.
Atunci când fraţii Kouachi s-au ascuns într-o tipografie după măcelul de la Charlie Hebdo din ianuarie, ei erau înarmaţi cu puşti de asalt Zastava M70. Încă o astfel de armă a fost găsită în sala de concerte Bataclan după masacrul din noiembrie. Alte trei puşti de asalt au fost găsite de poliţie în maşina folosită de teroriştii care au atacat în noiembrie cafenelele din Paris.
Acest model este la mare căutare printre terorişti. Sunt arme vechi venite din Balcani care n-au fost niciodată dezactivate. Zastava găsită la Bataclan a fost livrată în Sarajevo în mai 1981 Forţelor de Apărare Teritorială iugoslave. Această unitate militară de rezervă va deveni mai târziu miezul forţelor armate bosniace. Se crede că la Bataclan s-a mai folosit o altă puşcă de asalt adusă din Balcani, o Norinco chinezească din dotarea armatei albaneze. Este posibil ca şi cea de-a treia armă, o puşcă automată fabricată în 1985 în Bulgaria, să fi provenit din aceeaşi regiune.
Este, de asemenea, foarte posibil ca o parte din arsenalul armatei fostei Germanii de Est să fi căzut în mâinile cui nu trebuie. Un oficial francez a declarat că la Charlie Hebdo s-a tras cu o armă automată din fosta RDG. Măsurătorile balistice nu confirmă ideea. Însă nu poate fi ignorat faptul că mai multe MPi-K, versiunea est-germană a Kalaşnikovului, au ieşit la suprafaţă în Belgia. Astfel de arme au fost vândute combatanţilor din războaiele din Balcani. Cât despre Kalaşnikovul bulgăresc, este posibil ca acesta să fi venit direct din Bulgaria, o ţară în care depozitele militare sunt pline cu surplus de arme.
În aceeaşi situaţie sunt şi alte state est-europene. Bulgaria avea cândva un surplus de 46.000 de arme uşoare şi mici. Practica standard în aceste ţări, inclusiv în România, este să vândă oricui cât de mult posibil. Doar ce nu se mai poate vinde este distrus. România are 1,25 de milioane de arme în plus, Albania 259.000, Serbia 90.000 şi Bosnia-Herţegovina 53.000. Acestea sunt armele care se găsesc în arsenalele armatelor. Este posibil ca la persoane particulare să se găsească şi mai multe: când albanezii au jefuit depozitele armatei în 1997, jumătate de milion de arme au dispărut.