Doi dintre cei mai importanți oameni ai lui Trump se delimitează de el

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Donald Trump şi-a încurajat miniştrii vineri, cu o săptămână înainte să se instaleze la Casa Albă, să se exprime în mod liber, după ce viitorii şefi ai diplomaţiei şi Pentagonului s-au demarcat de preşedintele ales în domeniul politicii externe, scrie AFP.

Într-unul dintre mesajele pe care le-a postat pe Twitter, potrivit News.ro, pe un ton liniştit de această dată, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, care va fi învestit pe 20 ianuarie, şi-a exprimat satisfacţia faţă de faptul că „toţi membrii Cabinetului (său) dau o impresie excelentă şi fac o treabă bună”.

„Eu vreau ca ei să rămână ei înşişi şi să-şi exprime propriile puncte de vedere, nu pe ale mele!”, a dat asigurări Donald Trump, pe un ton vizibil conciliant.

Secretarii pe care i-a ales pentru portofoliile suveraniste – Afacerile Externe şi Apărarea – l-au contrazis în mod clar într-un număr de dosare strategice, în audierile din această primă săptămână, în Senat, care urmează să-i confirme în posturi.

Contrar lui Trump, care vrea să se apropie de Moscova, Rex Tillerson, fostul CEO al ExxonMobil, candidatul la conducerea Departamentului de Stat, şi fostul general al Puşcaşilor marini James Mattis, candidatul la conducerea Pentagonului, au alte poziţii faţă de Rusia şi preşedintele Vladimir Putin.

Rusia reprezintă un „pericol” pentru Europa şi „caută să spargă NATO”, au subliniat ei.

Membrii Guvernului american se bucură, în general, de o mare libertate, însă secretarii suveranişti au ca misiune să exprime în mod piublic, armonios, opţiunile comandantului suprem.

Contururile viitoarei politici externe a lui Donald Trump rămân în continuare vagi, chiar dacă în ceea ce priveşte Rusia el afişează o fermitate de mai multe luni. Trump promovează o „dezgheţare” a acestor relaţii, după ani de „răceală” în timpul administraţiei lui Bracak Obama, din cauza războaielor din Ucraina şi Siria.

Acest lucru nu împiedică ca declaraţiile uimitor de antiruse ale lui Rex Tillerson, care este totuşi un apropiat al preşedintelui Putin, să îi descumpănească pe unii analişti.

„Întâmpinăm dificultăţi în a vedea clar strategia de mijloc sau pe termen lung a administraţiei Trump faţă de Rusia”, critică Alina Poliakova, într-o notă de cercetare a Centrului Atlantic Council.

Viitorul preşedinte american „va continua oare să susţină Ucraina şi cum îşi va gestiona relaţiile cu Rusia în Orientul Mijlociu?”, mai ales în Siria, se întreabă experta.

De altfel, chiar înainte să plece de la Casa Albă, pe 20 ianuarie, vicepreşedintele Joe Biden efectuează o vizită la Kiev cu scopul de a exprima „susţinerea Statelor Unite (…) faţă de independenţa, dezvoltarea democratică, prosperitatea şi securitatea Ucrainei”, a anunţat joi Executivul american.

În comisiile Senatului care urmează să decidă confirmarea lor, Tillerson şi Mattis şi-au exprimat totodată puncte de vedere diferite asupra unei serii de subiecte cu privire la care Trump a adoptat uneori poziţii extreme.

Cei doi secretari l-au contrazis, astfel, pe preşedintele lor, cu privire la acordul în dosarul nuclear iranian, lupta împotriva proliferării nucleare, modificărilor climatice sau capitalei Israelului.

Ei sunt, în schimb, la fel de fermi faţă de China, în special pe tema problemei militarizării de către beijing a insuliţelor disputate din Marea Chinei de Sud.

Declaraţii considerate ameninţătoare ale lui Tillerson au fost denunţate vineri de presa de stat chineză, care a evocat un risc de „înfruntare militară”.

Într-un interviu pentru CBS, din care au fost publicate fragmente vineri, Barack Obama a recunoscut, în termeni foarte diplomatici, că tranziţia între el şi Trump este „neobişnuită”.

Evocând campania „un pic improvizată” a republicanului, el a apreciat că este imposibil ca atribuţiile prezidenţiale să fie exercitate în acelaşi mod. „El este pe cale să-şi pună pe picioare organizaţia. Noi vedem cum funcţionează acest lucru”, a spus şeful statului.

Cu doar o săptămână înainte să depună jurământul, Donald Trump este la cuţite cu serviciile de informaţii americane şi unele publicaţii, pe care le acuză de incompetenţă, de lipsă de loialitate şi că propagă informaţii false.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...