Doi deputați popular-europeni, un fost ministru democrat și președintele Curții de Conturi sunt candidații Parlamentului la funcțiile de Directori ANRE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputații grupului Popular European Ștefan Creangă și Eugen Carpov, membri ai majorității parlamentare, fostul ministru democrat al Economiei Octavian Calmîc și președintele Curții de Conturi, fostul deputat liberal Veaceslav Untila sunt candidații selectați pentru funcțiile vacante de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Asta după ce, la finele anului trecut, toți directorii ANRE și-au depus cererile de demisie începând cu data de 1 martie 2019.

Comisia economie, buget și finanțe a desfășurat, astăzi, interviul de selectare candidaților. Astfel, potrivit comisiei cei patru candidați au obținut cel mai mare punctaj la concursul desfășurat, urmând a fi propuși plenului Parlamentului pentru numirea în funcția de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Membrii Consiliului de Administrație al ANRE sunt numiți pentru un mandat de șase ani.

Totodată, evaluând performanțele profesionale și manageriale ale candidaților la concurs, membrii Comisiei economie, buget și finanțe au constatat neacumularea punctajului necesar pentru selectarea candidatului la o funcție de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

La proba de interviu au fost admise 14 persoane. Este vorba de Ion Candu, Oleg Popa, Constantin Bragoi, Ștefan Creangă, Viorel Gamurar, Sergiu Ungureanu, Svetlana Zapșa, Violina Șpac, Veaceslav Untila, Eugen Carpov, Dan Bîrsă, Octavian Calmîc, Anatolie Zagorodnîi și Dumitru Suhoborcenco. Ulterior, o persoană și-a retras candidatura din concurs. 

În calitate de observatori fără drept de vot, la interviul de selectare a candidaților pentru funcția de director al ANRE, au asistat reprezentanții Comunității Energetice, Delegației UE în Republica Moldova, Guvernului și Universității Tehnice a Moldovei. 

Decizia Comisiei urmează a fi publicată pe site-ul Parlamentului. 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...