Dodon, după alegerile la Hâncești: Guvernul Republicii Moldova examinează instituirea regimului stării de urgență

by D M
Distribuiti mai departe...

“Guvernul Republicii Moldova examinează instituirea regimului stării de urgență, ceea ce va permite autorităților să mobilizeze resurse suplimentare pentru combaterea pandemiei la nivel național. Astfel, astăzi, la ora 16:30, va avea loc o nouă ședință a Centrului de Criză, în cadrul căreia vom lua o decizie finală în acest sens”, spune șeful statului într-o postare pe Facebook în care adaugă că statul este pregătit să facă UNELE cedări pe partea de impozitare pe venit a persoanelor juridice și că va cere băncilor să înghețe creditele.

“Guvernul examinează posibilitatea de a acorda sprijin agenților economici, conștientizând pierderile financiare inevitabile pe care le vor suporta din cauza măsurilor de carantină impuse. De exemplu, noi sîntem pregătiți să facem unele cedări pe partea de impozitare pe venit a persoanelor juridice.

Pe de altă parte, vom solicita băncilor comerciale ale Moldovei să identifice posibilități pentru „înghețarea” creditelor acordate cetățenilor. Este vorba despre „vacanțele” creditare pe un termen de cîteva luni, pentru a nu face presiune financiară asupra oamenilor în condiții de criză.

Conducerea de vârf a Republicii Moldova este de părere că situația de criză care s-a creat este problema noastră comună: și a statului, și a businessului, și a cetățenilor. De aceea este foarte important să ne unim eforturile pentru depășirea cît mai rapidă a acestei situații, fără precedent în istoria Moldovei independente”, mai scrie Dodon.

Опубликовано Igor Dodon Понедельник, 16 марта 2020 г.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...