(DOC) Traian Băsescu, cetățean cu acte în regulă al Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul președinte român, Traian Băsescu și soția sa, Maria, sunt cetățenii ai Republicii Moldova cu acte în regulă, după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea socialiștilor privind controlul constituționalității decretului semnat de președintele Nicolae Timofti.

Fostul președinte al României a devenit cetățean moldovean după ce în luna martie a acestui an a depus cererea oficială pentru a deveni cetățean moldovean. În august, un grup de deputați ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care a cerut anularea decretului președintelui Nicolae Timofti privind acordarea cetățeniei lui Traian Băsescu.

Curtea Constituțională a respins sesizarea depusă de socialiști, iar decizia este definitivă și nu poate fi supusă unui nou atac în instanță. Prin urmare, Traian Băsescu este cetățean cu acte în regulă al Republicii Moldova

Anterior, fostul președinte Băsescu a menționate în mai multe rânduri că își dorește ca după încheierea celor două mandate de șef al statului să primească cetățenia Republicii Moldova.

„Dacă acum nu putem avea cetăţenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă”, declara Băsescu în 2013.

Într-un interviu, acordat în 29 octombrie 2014 postului naţional de televiziune Moldova 1, Traian Băsescu anunţa că după alegerile parlamentare din Republica Moldova va face o vizită de rămas bun la Chişinău, ocazie cu care va cere şi cetăţenia, el precizând că este un gest simbolic, ceea ce și s-a întâmplat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...