(DOC) Votarea legii privind contracararea activității extremiste, amânată pentru joi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O serie de amendamente la legea privind contracararea activității axtremiste, supuse astăzi dezbaterii în plenul Parlamentului, au fost amânate pentru votare pentru ziua de joi, după ce dezbaterile în plen au trezit ample controverse în ședința de astăzi.

„Amendamentele propuse fac referire la activitatea infracţională care suprimă sau ştirbeşte existenţa în continuare a unităţii şi indivizibilităţii statului Republica Moldova, inclusiv în cazul în care poate determina distrugerea unităţii teritoriale sau separarea unei părţi din teritoriile constitutive ale statului. Norma legală propusă va incrimina orice acţiuni ilicite îndreptate împotriva existenţei în continuare a unităţii şi indivizibilităţii statului Republica Moldova, spre subminarea securităţii interne sau externe a ei, spre invalidarea principiilor constituţionale”, se arată în motivarea autorilor proiectului de lege.

Totuși, mai mulți deputați au atras atenția asupra faptului că simple acțiuni unioniste ar putea intra sub incidența legi, spre exemplu a prevederilor de la articolul Articolul 340/1, care stipulează „pedeapsa cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale și/sau cu închisoare de până la 6 ani”.

Captură

Controverse a stârnit articolul 8 al proiectului, care vizează „inadmisibilitatea utilizării reţelelor de comunicaţii electronice pentru desfăşurarea activităţii extremiste”.

Acest articol prevede „blocarea provizorie, pe teritoriul Republicii Moldova a accesului” asupra unui material postat pe „o pagină web, portal, forum, într-o reţea de socializare, blog, etc”. În actuala formulare, acest articol din lege ar putea servi ca motiv pentru a închide orice rețea de socializare sau portal de știri, chiar și în urma plasării unui simplu comentariu, au atras atenția mai mulți specialiști în drept.

Captură

Opoziția comunistă, prin vocea deputatului Alexandr Petkov, a criticat vehement acest proiect, pe care l-a catalogat drept unul „stalinist”, care ar fi promovat la „comanda lui Plahotniuc” și „promovat prin studiourile TV” de oamenii acestuia.

Și Mihai Ghimpu, liderul PL, a criticat proiectul, acuzând că prin votarea acestuia s-ar „reveni la perioada sovietică”. El a atenționat că proiectul este unul anticonstituțional, lăsând de înțeles că liberalii îl vor ataca la Curtea Constituțională.

Întregul proiect, care a trezit atât de multe controverse, poate fi văzut mai jos.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...