Vicepreședintele Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu, solicită ministerului Educației, Culturii și Cercetării să anuleze diploma de studii a noului ministru al Economiei, Chiril Gaburici. Conform acestuia, diploma ar fi fost obținută „fraudulos”.
Munteanu anunță că a solicitat ministrei Monica Babuc să facă toate demersurile necesare pentru ca diploma de studii medii a lui Chiril Gaburici, „obținută fraudulos”, să fie anulată, iar în consecință și diploma de studii superioare să fie declarată nulă, cu retragerea titlului de licențiat în economie.
„După realizarea acțiunilor legale de anulare a diplomelor de studii a domnului Gaburici, urmează să fie informat primul-ministru despre întrunirea condițiilor legale, ce atrag după sine încetarea mandatului unui ministru, în vederea excluderii acestuia din Guvern”, anunță Munteanu.
Amintim că, Gaburici a fost învestit miercuri, 10 ianuarie, în funcția de ministru al Economiei de președintele interimar, Andrian Candu.
Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia din funcţia de prim-ministru în iunie 2015, la o zi după ce a fost audiat de procurori în dosarul penal privind studiile sale.