(DOC) Munteanu, scrisoare deschisă către Plahotniuc: Este de datoria Dvs. ca Chiril Gaburici să nu fie numit în funcţia de ministru

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vicepreşedintele liberal Valeriu Munteanu i-a scris preşedintelui democrat, Vlad Plahotniuc, o scrisoare deschisă, în care spune că este de datoria lui, în calitate de președinte al formaţiunii care și-a asumat actul guvernării, „să întreprindă toate demersurile politice și juridice necesare pentru ca cetăţeanul Chiril Gaburici, care a făcut uz de fals, să nu fie numit în funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii”. Potrivit lui Munteanu, astfel va fi evitată „o decepție totală a cetățenilor Republicii Moldova și a comunității internaționale, ce veghează îndeaproape evoluțiile și involuțiile politice din statul nostru”.

În scrisoarea sa, vicepreşedintele liberal precizează că încă în 2015, în calitate de deputat, a adresat o interpelare către organele de drept, iar la 29 aprilie 2015 Procuratura Generală i-a răspuns că „pe faptul săvârșirii de către Chiril Gaburici a infracțiunii de folosire a documentelor oficiale false”, a fost pornită o urmărire penală. La fel, ministrul Educaţiei de atunci, Maia Sandu, a precizat în Parlmanent că în 1995, Chiril Gaburici a promovat 3 examene de bacalaureat, dar la ultimele două nu s-a prezentat. Ulterior, la începutul lunii iulie 2015, dosarul penal privind diploma de studii a lui Chiril Gaburici a fost clasat de procurori, pe motivul expirării termenului de prescripție.

„Altfel spus, chiar dacă cet. Gaburici este vinovat de comiterea unei infracțiuni de folosire a documentelor oficiale false, acesta nu poate fi atras la răspundere penală, pentru că pretinsa infracțiune a fost comisă acum mai bine de 20 de ani. Numirea în cabinetul de miniștri a unei persoane care nu dispune de reputație ireproșabilă, care nu a putut face dovada bunei-credințe în privința actelor sale de studii, care a mințit în spațiul public despre actul său de studiu, ce s-a dovedit a fi fals, subminează major încrederea cetățenilor în statul de drept și instigă spre un nihilism juridic generalizat”, avertizează Munteanu în scrisoarea sa deschisă.

Totodată, promovarea în funcție a unui ministru care și-a obținut ilegal o diplomă de studii, „dinamitează încrederea și credibilitatea sistemului de învățământ, încurajând tineretul studios să procedeze așijderea dacă vor să ajungă în funcții importante în stat”, iar „readucerea în Guvern a unei persoane despre care se știe cu certitudine că are o diplomă de studii falsă va șifona și mai mult imaginea Republicii Moldova în exterior, va descuraja partenerii de dezvoltare și va lipsi de credibilitate mandatul viitorului ministru și sarcinile pe care va trebui să le realizeze acesta pentru Guvern”, este convins vicepreşedintele PL.

„Infracțiunea comisă de domnul Gaburici s-a prescris, dar pentru bună-credință nu există termene de prescripție, de aceea consider că este de datoria Dvs. personală, în calitate de președinte al Partidului Democrat, care și-a asumat actul guvernării, să întreprindeți imediat toate demersurile politice și juridice necesare pentru ca cet. Gaburici Chiril, care a făcut uz de fals, să nu fie numit în funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii, evitând astfel o decepție totală a cetățenilor Republicii Moldova și a comunității internaționale, ce veghează îndeaproape evoluțiile și involuțiile politice din statul nostru”, îşi încheie Valeriu Munteanu scrisoare sa.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...