Discuții între România și Germania privind situaţia din Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul român, Dacian Cioloș, a discutat cu cancelarul federal, Angela Merkel, despre situaţia din Republica Moldova, în cadrul unei întrevederi pe care cei doi oficiali au avut-o la dejunul de lucru oferit de cancelar.

Oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la situația din vecinătatea estică, fiind reiterată susținerea parcursului european al statelor partenere, cu accent pe Republica Moldova și Ucraina.

În ceea ce privește Republica Moldova, a fost evidențiată necesitatea continuării parcursului european și susținerea oferită de România în acest sens.

„România susține în continuare un parcurs european pentru Republica Moldova”, a transmis Dacian Cioloș.

De asemenea, primul-ministru și ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, au stat de vorbă cu reprezentanții comunității de români din Germania. Premierul a menționat că românii din Germania sunt „cunoscuți și recunoscuți” ca fiind o comunitate bine integrată, adăugând că modul în care sunt percepute comunitățile de români din statele membre contribuie la imaginea României în Uniune.

În timpul întâlnirii, români care trăiesc și muncesc în Germania i-au oferit prim-ministrului cărți și albume.

Totodată, ambasadorul României a subliniat importanța vizitei oficiale a premierului român la Berlin pentru relațiile bilaterale și pentru comunitatea de români din această țară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...