Dezvăluirile unui fost angajat al Volkswagen, care a dat în judecată grupul auto

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un fost angajat al Volkswagen acuză grupul auto că ar fi scăpat de documentele care arătau folosirea programului software cu ajutorul căruia a trişat la testele legate de emisiile poluante.

Mişcarea ar fi fost făcută imediat după ce autorităţile din SUA au descoperit această neregulă, transmite The Guardian.

Acuzaţiile sunt formulate de Daniel Donovan, un fost angajat al Volkswagen, care a intentat un proces grupului auto.

El susţine că a fost concediat pe nedrept pe 6 decembrie 2015, după ce a refuzat să se implice în ştergerea documentelor incriminatorii, chiar dacă a raportat superiorului său acest lucru.

Scandalul a început la 18 septembrie 2015, când Agenţia pentru Protecţia Mediului a Statelor Unite (EPA) a avertizat producătorul de autoturisme Volkswagen cu privire la programarea frauduloasă a motoarelor diesel TDI produse în intervalul 2009-2015.

Ulterior, grupul auto german şi-a recunoscut vina şi a transmis că 11 milioane de maşini sunt afectate.

Procese peste procese

Mai mult, VW a fost dată în judecată în Germania în scandalul emisiilor, de către 278 de investitori instituţionali din întreaga lume, care cer 3,3 miliarde de euro pentru că producătorul german a ascuns poluarea provocată de motoarele diesel.

Procesul intentat de reclamanţi la tribunalul regional din Braunschweig este cea mai amplă acţiune juridică împotriva VW în Germania, după valul de procese din Statele Unite.

Reclamanţii susţin că VW nu a făcut publice la timp informaţiile referitoare la scandalul emisiilor.

„În condiţiile în care Volkwagen refuză să negocieze un acord, a fost necesar să deschidem procesul”, a declarat avocatul Andreas Tilp.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...