Deputat, despre „reforma Parlamentului” anunţată de Candu: Este de apreciat, dar care a fost necesitatea fie aprobat bugetul Parlamentului cu 17 mln. lei în creștere

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac „apreciază” promisiunea preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, privind reducerea uc 35 de milioane de lei a cheltuielilor Parlamentului, ca urmare a unei reforme iniţiate astăzi, însă, atrage atenţia asupra unui aspect. Acesta se întreabă, dacă tot urma să aibă loc această reformă, atunci „care a fost necesitatea, acum o săptămână să fie aprobat bugetul Parlamentului pentru anul calendaristic 2018 cu 17.000.000 lei în creștere față de anul 2017?”.

Potrivit lui Cobzac, „este doar de apreciat promisiunea” şi „sună bine și pentru urechea alegătorului”, dar „oare Președintele Parlamentului nu cunoștea despre ulterioara reformă cu economiile preconizate?”, s-a întrebat deputatul PLDM pe pagina sa de Facebook.

Vedeţi şi: După aşa-numita „reformă a Guvernului”, Candu anunţă şi reforma Parlamentului

„Explicația, cred că este simplă, or, avem un exemplu cras de manipulare a opiniei publice”, a constatat acesta, precizând totodată că şeful Legislativului nu a spus „niciun cuvânt despre 5 milioane de lei, care reflectă costul gardului ce se construiește actualmente împrejurul Parlamentului”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...